Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Educaţiei, Anton Anton, s-au întâlnit, luni, cu directorii şi profesorii de la liceul "Virgil Madgearu" din Bucureşti, pentru a discuta despre majorarea salariilor în sistemul de învăţământ. La discuţie au participat şi cei doi lideri ai Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Izvoranu şi Marius Nistor.
În cadrul întâlnirii, cele două părţi şi-au susţinut poziţiile privind majorararea salarială, premierul insistând asupra faptului că această creştere nu este susţinută economic, în special în contextul crizei financiare globale.
Tăriceanu a afirmat, la sfârşitul întâlnirii, că a încercat să explice liderilor sindicali "reguli simple" de funcţionare a economiei şi arătat că greva nu reprezintă o soluţie pentru rezolvarea problemelor, fiind necesar ca procesul educaţional să continue în ritm normal.
El a susţinut că majorarea cu 50% a salariilor în sistemul de învăţământ reprezintă "o aberaţie politică fără fundament în economie" şi a arătat că parlamentarii trebuie să îşi asume responsabilitatea unei eventuale respingeri a ordonanţei de urgenţă prin care Guvernul a amânat această creştere. Tăriceanu a apreciat că parlamentarii PNL care au votat în favoarea creşterii salariale "nu mai au dubii" în privinţa votului care trebuie exprimat acum în Parlament.
"Din punct de vedere politic, poate să decidă ce vrea, dar important este dacă putem şi, dacă vrem cu toţii să ne aruncăm de la etajul zece în gol, sigur că se poate face şi lucrul ăsta. Ştim foarte bine atunci când te arunci în gol care sunt consecinţele. Parlamentul sigur că poate să ia o decizie politică, fără îndoială, sunt de acord cu acest lucru, îl ştiu foarte bine, dar trebui ca întotdeauna să vedem şi să măsurăm consecinţele. Dacă unii parlamentari vor dori să persevereze, atunci sigur că este problema lor", a spus Tăriceanu.
Câteva zeci de mii de cadre didactice afiliate la Federaţia "Spiru Haret" au declanşat, luni, greva de avertisment, după ce au cerut Parlamentului, într-o scrisoare deschisă, să se întrunească de urgenţă şi să respingă ordonanţa privind amânarea majorării cu 50 la sută a salariilor profesorilor.
Preşedintele Senatului, Ilie Sârbu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, de amânare a majorării salariilor din educaţie, a fost depusă la Biroul Permanent al instituţiei şi că cel mai probabil acest act normativ va fi votat în plen la 10 noiembrie.
Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au declarat că ministrul Anton Anton vizitează, luni, împreună cu şeful Guvernului, mai multe şcoli din Capitală.