Membrii Federaţiei atrag atenţia Guvernului, Ministerului Sănătăţii Publice şi tuturor partidelor politice asupra situaţiei salariale precare din sănătate şi, în special, asupra celor care lucrează în sectoarele tehnic-economic-administrativ, o situaţie care trenează de ani şi care pune în pericol buna desfăşurare a actului medical în spitalele din România, se arată într-un comunicat al Federaţiei, remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Conform unui sondaj, realizat de Federaţia TESA în unităţile sanitare din toată ţara, 47 la sută din personalul TESA va părăsi sistemul sanitar românesc în cazul în care situaţia salarială umilitoare se va menţine şi în continuare.
Întrucât Ministerul Sănătăţii Publice a dovedit în multe rânduri neseriozitate în dialogul cu sindicatele TESA şi nu a respectat protocoalele semnate, inclusiv ministrul Eugen Nicolăescu, Congresul Federaţiei TESA a hotărât acţiuni de protest în toată ţara.
"Lansăm un ultim avertisment Ministerului Sănătăţii Publice şi Guvernului de a accepta solicitările federaţiei noastre privind salarizarea personalului TESA din acest domeniu, în cazul în care aceste revendicări nu vor fi soluţionate, chiar dacă ne vom afla în timpul campaniei electorale, vom organiza în toată ţara acţiuni masive de protest, care ar putea culmina pe 20 noiembrie cu greva generală", se arată în comunicatul citat.
Începerea procedurilor pentru desfăşurarea acţiunilor de protest a fost decisă, în 6 octombrie, la Congresul Federaţiei.
"Totodată, reprezentanţii membrilor de sindicat au decis conjugarea eforturilor cu celelalte federaţii din sectorul sanitar. Considerăm că bugetul Sănătăţii permite o asemenea creştere, o dovadă în acest sens fiind furnizată şi de eliminarea plafoanelor la medicamente", precizau membrii federaţiei.
Potrivit conducerii federaţiei sindicale, migraţia masivă a personalului medical, "care pune în pericol capacitatea sistemului de a furniza populaţiei serviciile medicale necesare", constituie o măsură de protest radicală a celor care "pleacă împotriva cuantumului salariilor din sistemul sanitar".
Federaţia Sanitas cere, de asemenea, o majorare salarială de aproximativ 50 - 60 la sută pentru personalul medico-sanitar, de specialitate, auxiliar, tehnic şi administrativ din domeniul sănătăţii, urmând să se întâlnească, luni, cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care le-a promis o ofertă de majorare a salariilor.
Cererea salariaţilor din sănătate vine după ce Parlamentul a votat legea de majorare a salariilor profesorilor cu 50 la sută, lege care a fost amânată de Guvern până pe 1 aprilie 2009. Ca urmare a acestui fapt şi sindicaliştii din sănătate şi cei din administraţie publică au cerut acelaşi procent de majorare.