El a spus că a observat că unul dintre candidaţii deja declaraţi la funcţia de premier vorbeşte "cu aroganţă" de această calitate.
"Vreau să îi informez pe români preventiv: Nici când un partid obţine 51%, persoana nu poate fi impusă preşedintelui, ci doar partidul. Dacă un partid obţine 51%, acel partid este îndreptăţit, conform Constituţiei, are dreptul garantat să dea prim-ministrul, dar când vine vorba de persoană, este o discuţie care trebuie făcută cu preşedintele, şi acceptul preşedintelui, pentru că aşa-i clădită Constituţia", a spus Băsescu.
El a adăugat că, potrivit estimărilor sale, niciun partid nu va obţine 51% la aceste alegeri, caz în care "libertatea preşedintelui este mult mai mare".
"(Şeful statului, n.r.) se consultă cu partide şi decide, în urma consultării, decide, nominalizează primul ministru. Ceea ce nu înseamnă că Parlamentul trebuie să îl valideze, dar, ori de câte ori s-ar repeta această figură, litera şi spiritul Constituţiei trebuie respectate", a spus Băsescu.
El a subliniat că, în cazul în care niciun partid nu obţine 51% la alegeri, preşedintele decide referitor la premier.
"În aceste condiţii, opţiunile sunt deschise. Este posibil să nominalizez unul din cei trei, cum este foarte posibil să nu-l nominalizez pe nici unul dintre cei trei care s-au anunţat a fi viitori prim-miniştri", a spus Băsescu.
Preşedintele a adăugat că deja are analizele lui, care vor continua în campania electorală, iar anunţul privind decizia sa îl va face la momentul legal, după parcurgerea etapelor necesare.
Băsescu a declarat, joi, că, plecând de la realitatea constituţională, este "obligat" să spere că, dacă niciun partid nu obţine în alegeri 51% din voturi, opţiunea pentru desemnarea premierului îi va aparţine, aşa cum s-a întâmplat şi în 2004.
"Sunt obligat să sper, plecând de la realitatea constituţională, că, dacă niciun partid nu obţine 51%, opţiunea pentru desemnarea premierului o să-mi aparţină, la fel cum mi-a aparţinut şi în 2004. Sper să fiu mai norocos, ca România să fie mai norocoasă", a spus el.
Şeful statului a mai spus că a observat că sunt partide care pun problema că, dacă după alegeri vor forma împreună cu alte partide o majoritate, vor veni la preşedinte cu o propunere de premier, pe care şeful statului va fi nevoit să o accepte.
"Îi invit să citească Constituţia şi să renunţe la ideea că «dacă nu ni-l pun cine ştie ce face»", a spus Băsescu.
Conform articolului 103 din Constituţie, preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.