Directorul general al CFR Călători, Alexandru Noapteş, declara, în luna mai, că operatorul feroviar va lansa un serviciu de transport al autoturismelor, destinat călătorilor care utilizează trenurile de noapte şi că, până la finele anului, va instala rampe de încărcare şi descărcare în gările din Bucureşti, Arad, Constanţa şi Oradea.
Astfel, compania va organiza o licitaţie în luna decembrie pentru încheierea unui acord cadru, care vizează achiziţia vagoanelor, se arată într-un anunţ al CFR Călători. Acordul include contracte subsecvente cu o frecvenţă de trei luni, iar licitaţia va fi organizată prin intermediul Bursei Române de Mărfuri.
Achiziţia vagoanelor este finanţată de la bugetul de stat, iar criteriul de atribuire al acordului va fi preţul cel mai mic.
CFR Călători a primit solicitări din partea pasagerilor care doresc să circule spre Austria sau din nordul ţării spre litoral, potrivit directorului CFR Călători.
Oficialii CFR Călători afirmau la acea dată că firma deţine două vagoane modificate pentru transportul autoturismelor şi că intenţionează să modernizeze alte 12.