Şeful statului a susţinut o conferinţă de presă în timpul căreia a făcut un apel către sindicatele din învăţământ care au anunţat acţiuni de protest în 18 noiembrie să-şi amâne demersul până după alegeri, când noul guvern le va putea garanta mărirea salariilor în schimbul angajamentului pentru reformarea sistemului de educaţie.
În replică, sindicatele Sanitas şi SedLex au anunţat că nu renunţă la proteste, în ciuda apelului şefului statului.
Băsescu a fost întrebat ulterior, în timpul aceleiaşi conferinţe de presă, cum comentează noua poziţie a sindicatelor, el răspunzând: "Bun, sigur că reacţia nu poate fi de la televizor, trebuie să discutăm. Adică n-aş vrea să văd sindicatele toate aruncate de la un partid către altul, unii ţinând partea unora şi alţii ţinând partea altora. Cred că o soluţie raţională ar fi să discutăm".
Întrebat dacă poate garanta sindicatelor că viitorul Guvern va creşte salariile, Băsescu a răspuns: "Eu nu am garantat nici profesorilor mărirea salariilor, eu am promulgat o lege, nu puteam să nu o promulg".
El a adăugat că legea de creştere a salariilor profesorilor a fost votată de Parlament şi avea girul de constituţionalitate al Curţii Constituţionale. Şeful statului a adăugat că nu poate crede că în România o lege ar putea să nu fie aplicată.
"A nu o aplica (legea privind creşterea salariilor cadrelor didactice cu 50% - n.r.) înseamnă că nu mai suntem într-un stat de drept", a spus Băsescu. În acest context, el a adăugat că îi va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să desemneze un premier din cadrul unui partid care nu face priorităţi din educaţie, sănătate şi reforma administrativă.
Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că sindicaliştii pe care îi reprezintă nu vor renunţa la proteste, decât în faţa unui angajament parafat, nu formal.
"Atitudinea preşedintelui Traian Băsescu este de bună intenţie, de mediator, dar aşteptăm o ofertă concretă nu doar formală. Dacă există genul de garanţii viabile, putem renunţa la proteste, altfel nu", a precizat Petcu.
La rândul său, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că apelul preşedintelui vine prea târziu şi este tendenţios.
"Preşedintele, dacă dorea o părere a confederaţiilor sindicale, ar fi trebuit să facă o întâlnire cu membri Consiliului Economic şi Social, dar nu a avut decât o singură întâlnire la CES în tot mandatul său. Trebuia să facă întâlnirea aceasta acum două luni, când a început scandalul legat de majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor, dar el a preferat o întâlnire pe sectorul educaţiei", a afirmat Hossu.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a decis, joi, ca în 10 noiembrie să organizeze o grevă de avertisment de două ore, iar din 18 noiembrie să intre în grevă generală pe termen nelimitat.
Totodată, din 18 noiembrie, cadrele didactice afiliate la FSLI vor intra în grevă generală pe termen nelimitat.
Federaţia Sanitas a anunţat un miting de amploare în Capitală, pe 11 noiembrie, urmând ca în 20 noiembrie să intre în grevă generală.
Totodată, Alainţa Sed Lex a anunţat că va intra în greva generală din 13 noiembrie.
Bugetarii cer majorarea salariilor cu 50 la sută, în urma adoptării legii de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a dispus constituirea unui grup de dialog format din miniştrii Muncii, Finanţelor, Educaţiei, Sănătăţii, Internelor şi Reformei Administrative, pentru a purta discuţii cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale pe tema salarizării.
Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a fost desemnat coordonator al grupului de dialog din partea Guvernului, informează Executivul.
Liderii confederaţiilor sindicale reprezentative au fost invitaţi să poarte discuţii cu miniştrii desemnaţi în grupul de dialog, vineri, 31 octombrie, la ora 12.00, la sediul Ministerului Muncii, pe temele aflate în atenţia confederaţiilor sindicale.
Sindicaliştii au declarat că se vor prezenta, vineri, la întâlnirea grupului de dialog format din cinci miniştri ai Guvernului Tăriceanu, pentru a-şi promova deciziile luate, dar nu au speranţe că se va rezolva ceva, apreciind că este doar "un mod de a câştiga timp".