"Dacă noul Guvern nu va dori să adopte legea salarizării unitare şi pe cea a majorării cu 50 la sută a salariilor profesorilor, este treaba lui. Noi le-am dat timp să se gândească", a precizat Mariana Câmpeanu.
În opinia ministrului Muncii, strategia pentru învăţământ a Comisiei prezidenţiale este corelată cu cerinţele tuturor factorilor, respectiv sindicate, patronate, partide politice.
Guvernul a decis, marţi, prin ordonanţă de urgenţă, ca termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor să fie prorogat până la 1 aprilie 2009.
"În şedinţa de marţi a Guvernului a fost o discuţie laborioasă şi complicată, pe măsura deciziei ce trebuia să o luăm. Astfel de măsuri demagogice şi populiste au doar un orizont electoral. Nu vreau să se creadă că Guvernul este lupul cel rău, iar altcineva vine şi dă ceva, fără o baghetă fermecată. Nu suntem în lumea poveştilor", a spus Tăriceanu.
El a arătat că viitorul Guvern trebuie să decidă asupra politicilor salariale din 2009 şi că Parlamentul ar putea "chibzui mult mai înţelept, mai la rece" asupra majorării salariale într-un context mult mai calm, fără presiuni sindicale.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, anunţa, luni, la finalul discuţiilor cu sindicatele, că documentul care va include principiile de elaborare a legii salarizării în sectorul bugetar va fi redactat săptămâna viitoare, iar proiectul de lege va fi prezentat Parlamentului la jumătatea anului viitor.