Şeful statului a spus că legea respectă criteriile de constituţionalitate şi consideră oportună promulgarea acesteia.
Conform lui Băsescu, legea salariilor profesorilor este constituţională, aşa cum a stabilit CC.
Al doilea element pe care îl are în vedere preşedintele este conformitatea legii, şi, sub acest aspect, atenţia preşedintelui se îndrepată către respectarea obligaţiilor internaţionale asumate, iar din acest pucnt de vedere legea salarizării profesorilor se încadrează în obiectivele strategiei Lisabona.
Al treilea aspect pe care preşedintele îl analizează este oportunitatea promulgării, având ca unică alternativă întoarcerea legii la Parlament
"Am considerat că această lege este oportună pentru că, între toate partidele, s-a semnat un pact pentru educaţie, la care s-au raliat trei federaţii sindicale mari", a declarat şeful statului, subliniind că "performanţa fără bani este imposibilă".