ING, cea mai mare bancă listată din Olanda, va primi 10 miliarde de euro de la guvernul olandez, după ce instituţia financiară a anunţat că va raporta prima pierdere trimestrială din istoria grupului, devenind astfel cel mai recent exemplu de bancă europeană care a apelat la ajutorul statului.
Grupul va emite titluri în valoare de 10 miliarde de euro pentru statul olandez, care va avea o poziţie similară celor deţinute de acţionarii obişnuiţi. Tranzacţia nu va micşora capitalul acţionarilor.
Totuşi, ING are stimulente puternice pentru a rambursa creditul, având în vedere cuponul de cel puţin 8,5% şi dreptul de a răscumpăra acţiunile în orice moment, la 150% din preţul de emitere sau de transformare a acestora în titluri obişnuite.
ING a încercat astfel să-şi consolideze capitalul şi să restabilească încrederea investitorilor, după ce preţul acţiunilor a pierdut 27,5% din valoare în şedinţa de tranzacţionare de vineri, iar grupul a anunţat că va raporta prima pierdere trimestrială din istorie, întrucât a fost afectat de criza din sectorul de creditare.
Investiţia guvernului olandez va conduce la majorarea rata capitalului de bază a operaţiunilor din sectorul bancar, la consolidarea situaţiei contabile a diviziei de asigurări şi la reducerea raportului datorii la capital. Infuzia de capital va conduce la majorarea ratei capitalului de bază a ING la 8%, cu mult peste ţinta de 6% recomandată pentru sectorul de profil şi la reducerea ratei dintre datorii şi capital de la 15% la 10%.
Tranzacţia, care presupune şi numirea de către stat a doi membri în consiliul de supraveghere al ING, va fi încheiată până la 12 noiembrie, atunci când banca va prezenta rezultatele trimestriale.
"Această tranzacţie este comercială şi are ca scop atragerea de capital de pe piaţă. Nu a fost determinată de rezultatele financiare sau de pierderile estimate pentru Q3 2008. În ultimele două săptămâni, ING a analizat opţiunile pe care le are la dispoziţie privind o injecţie de capital, iar facilitatea oferită de guvernul olandez a fost cea mai avantajoasă în termeni pe preţ, dar şi datorită faptului că tranzacţia nu diluează drepturile acţionarilor şi nu oferă drept de vot", a declarat, luni, directorul general al ING Bank România, Mişu Negriţoiu, într-un comunicat al băncii.
Grupul ING va utiliza o sumă de cinci miliarde de euro din veniturile obţinute din tranzacţie pentru a majora capitalul ING Bank, iar două miliarde de euro vor fi destinate întăririi bilanţului afacerilor din asigurări. Restul de trei miliarde de euro va fi folosit pentru a reduce raportul dintre datorii şi capital al grupului de la 15% la aproape 10%.
Cuponul aferent titlurilor emise este plătibil doar dacă un dividend, interimar sau final, este plătit cu acţiuni obişnuite în anul financiar precedent datei înscrise pe cupon. Valoarea cuponului anual pentru o acţiune va fi de cel puţin 0,85 euro sau o sumă egală cu 110% din dividendul plătit pentru acţiuni obişnuite pentru acest an, 120% pentru anul viitor şi 125% începând cu 2010.
Guvernele din întreaga lume au acordat fonduri de miliarde de dolari pentru a ajuta la stabilizarea băncilor locale. Guvernul olandez a alocat, în cadrul programului coordonat la nivelul Uniunii Europene pentru stabilizarea sectorului financiar, 20 miliarde euro pentru infuzii de capital în bănci.
Majoritatea companiilor financiare olandeze de dimensiuni mai mici decât ING au indicat că nu intenţionează să utilizeze fondurile de stat.
Guvernul olandez a cheltuit, până în prezent, aproape 5% din PIB pentru a ajuta băncile locale, incluzând şi cele 16,8 miliarde de euro alocate pentru naţionalizarea parţială a grupului Fortis.
"Condiţiile de pe piaţă s-au schimbat în ultimele două săptămâni, iar aşteptările privind nivelul capitalului s-au modificat în urma infuziilor masive de capital realizate în instituţiile financiare din întreaga lume. Am acceptat consecinţele situaţiei şi salutăm sprijinul statului olandez", a declarat directorului general al ING, Michel Tilmant.
De asemenea, grupul financiar olandez a anunţat că va vinde divizia de asigurări de viaţă din Taiwan către Fubon Financial, pentru 600 milioane de euro.
"ING este afectat de criza financiară globală şi are nevoie de a ajusta alocarea activelor în cadrul grupului. Din acest motiv am avut o şansă, am cumpărat o companie bună la un preţ rezonabil", a declarat preşedintele Fubon, Victor Kung.
Grupul olandez are o valoare de piaţă de 15,3 miliarde de euro, calculată pe baza preţului acţiunilor de la închiderea şedinţei de vineri.
ING a anunţat, vineri, că anticipează că va înregistra o pierdere netă de circa 500 milioane de euro în trimestrul al treilea, primul rezultat negativ raportat de grup de la înfiinţare, în anul 1991. Rezultatele financiare ale ING au indicat iniţial că grupul este mai rezistent la criza financiară decât multe bănci concurente, până în prezent.