"Iranul trebuie să dea dovadă de responsabilitate în relaţia cu comunitatea internaţională privind programul nuclear", a spus preşedintele Traian Băsescu, menţionând că orice stat are dreptul de a desfăşura programe nucleare civile, inclusiv Iranul.
Traian Băsescu a mai arătat că Iranul are obligaţia de a fi transparent în relaţia cu comunitatea internaţională şi în special cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena în privinţa dezvoltării programelor nucleare civile, pentru a îndepărta orice suspiciune că acest program al Iranului ar avea şi valenţe militare.
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa se află la Damasc, într-o vizită oficială de două zile.