"Ne vom concentra asupra serviciilor cu valoare adăugată, cum ar fi wap, precum şi asupra clienţilor corporaţii", a spus Kapetanopoulos.
El a afirmat că, în prezent, clienţii companii contribuie la veniturile Cosmote în aceeaşi proporţie ca la ceilalţi operatori de telefonie mobilă din România, iar cele mai multe încasări sunt generate de abonamentele pre pay.
"Numărul abonamentelor post pay este în creştere. Pentru noi este important să ne majorăm cota de piaţă, dar şi să obţinem profit. În primul trimestru al anului viitor, vom pune în funcţiune şi serviciul de plată pe internet", a adăugat directorul de marketing şi comunicare al companiei.
De asemenea, până la sfârşitul anului, Cosmote va aduce pe piaţă o serie de abonamente împreună cu Romtelecom, după ce în luna septembrie cele două companii au lansat două abonamente de comunicaţii integrate fix-mobil pentru clienţii persoane juridice, care includ minute gratuite sau nelimitate pentru apeluri fixe, mobile sau fix-mobil.
Cosmote România a avut, în al doilea trimestru al anului, pentru prima dată profit operaţional trimestrial înainte de depreciere şi amortizare, de 5 milioane euro, şi are ca obiectiv pentru acest an obţinerea de profit operaţional înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA).
Parte a grupului elen de telecomunicaţii mobile Cosmote, filiala locală ocupă a trei poziţie în ierarhia operatorilor de profil după dimensiunea portofoliului, cu 4,642 milioane de clienţi la finele lunii iunie, după Orange România - 10,1 milioane şi Vodafone România - 9,256 milioane.
Atât Cosmote, cât şi Romtelecom fac parte din grupul elen OTE.