"Lansez o invitaţiei tuturor partidelor parlamentare pentru a ne întâlni şi a discuta de principiu asupra necesităţii elaborării şi promovării în Parlament a unui proiect de lege a salarizării bugetarilor. (...) De aceea invit să convenim asupra unei minime proceduri şi a unui orizont de timp care să dea sindicatelor un mesaj clar că acest lucru se va realiza", a spus premierul.
El a mai precizat că pentru elaborarea acestui document trebuie să aibă loc şi un dialog tripartid, guvern-patronate-sindicate, în cadrul Consiliului Economic şi Social.
"Evident, Parlamentul trebui să aprobe (proiectul legii salarizării bugetarilor - n.r.) indiferent de majoritatea care va funcţiona în viitoarea legislatură", a mai spus Tăriceanu.
Şeful Guvernului a ţinut să sublinieze că acest proiect legislativ trebui să elimine şi toate dezechilibrele apărute de-a lungul timpului în sistemul de salarizare prin adăugarea unor sporuri şi alte elemente care "distorsionează scara de salarii".
De multe ori, lumea discută de salarii evitând cu multă abilitate să vorbească de câştiguri, pentru că pe lângă salarii mai avem sporurile, primele, bonusurile şi multe alte lucruri care în final rotunjesc veniturile într-un mod consistent. Sigur că este mult mai convenabil să discutăm de salariul de bază care nu spune nimic şi ascunde o altă realitate", a precizat Tăriceanu.
De aceea, premierul a mai afirmat că viitoarea lege a salarizării trebuie să prevadă care este mecanismul economic prin care să se realizeze majorările salariale.
"Să nu mai vină nimeni să spună că eu vreau 30 la sută, când de fapt realitatea economică spune că putem majora salariile dar numai cu 10 la sută, iar restul să nu aibă fundament economic, aşa cum se întâmplă astăzi", a conchis premierul.