Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 9 oct 2008 - Anul XIII, nr. 238 (3919)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Circa 9.000 de funcţionari din direcţiile de finanţare şi vămi au participat la greva de avertisment

Joi, 9 Octombrie 2008 (20:12:19)
Aproximativ 9.000 de funcţionari publici ai Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice Judeţene, Gărzii Financiare şi Autorităţii Naţionale a Vămilor au participat, joi, la greva de avertisment, potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

"În data de 9 octombrie 2008, la nivelul întregii ţări, aproximativ 9.000 de funcţionari publici din 32.000 de angajaţi ai Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice Judeţene, Gărzii Financiare şi Autorităţii Naţionale a Vămilor au participat la greva de avertisment, desfăşurată între orele 08.00-10.00", se arată într-un comunicat de joi al ANAF.

Funcţionarii publici din structurile de control ale Gărzii Financiare, afiliaţi la sindicatul Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), nu au participat la greva de avertisment, precizează ANAF.

Totodată, ANAF arată că 20 din cei 4.000 de angajaţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor au participat la greva de avertisment de joi.

"În acest timp nu au avut loc evenimente deosebite, existând doar cazuri izolate în care contribuabilii şi-au manifestat nemulţumirea", se mai arată în comunicatul ANAF.

Funcţionari publici din direcţii de finanţare, trezorerii, vămi, case de pensii, direcţii de statistică, primării, consilii judeţene şi direcţii pentru asistenţă socială şi protecţia copilului au participat, joi, la greva de avertisment, cerând majorarea salariilor cu 50 la sută.

Preşedintele Alianţei Sed Lex, Vasile Marica, a declarat că funcţionarii publici afiliaţi la organizaţia sindicală cer majorarea salariilor cu 50 la sută de la 1 ianuarie 2009, însă diferenţiat, în funcţie de veniturile actuale ale acestora. Astfel, majorarea să fie mai substanţială pentru categoriile de salariaţi cu venituri sub 800 de lei net şi mai mică pentru cei care depăşesc un câştig de 1.500 de lei net.

Vasile Marica a mai spus că funcţionarii publici pe care-i reprezintă speră ca la negocierile de vineri cu premierul Tăriceanu să se găsească soluţii pentru salarii echitabile în sistemul bugetar.

"Aşteptăm negocierile de vineri dintre liderii confederaţiilor sindicale şi premierul Tăriceanu, unde sperăm să se găsească soluţii pentru o salarizare echitabilă în sistemul bugetar", a precizat Marica.

Acesta a adăugat că dacă nu vor fi mulţumiţi de rezultatele discuţiilor de vineri, sindicaliştii vor merge până la capăt şi vor declanşa, joia viitoare, grevă generală pe termen nelimitat.

După încheierea grevei de avertisment, câteva zeci de persoane, membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, au pichetat mai bine de două ore sediul Guvernului, cerând salarii mai mari cu 50 la sută şi asigurarea protecţiei juridice pentru angajaţii din instituţiile de control.

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) cer promovarea legii sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din administraţia publică, care să prevadă creşteri salariale de 50 la sută, dar şi asigurarea protecţiei juridice pentru funcţionarii din instituţiile de control, prin promovarea statutelor speciale, aşa cum au fost negociate cu Guvernul.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a chemat pe reprezentanţii celor patru confederaţii sindicale la o întâlnire programată pentru vineri, la Palatul Victoria, în care să fie discutată problema majorării salariale în sistemul bugetar.

Reprezentanţii Guvernului intenţionează să propună sindicatelor, la consultările de vineri de la Palatul Victoria, înfiinţarea unei comisii mixte care să elaboreze şi să promoveze adoptarea cât mai rapidă a unei legi de salarizare uniformă în sistemul public.

Surse guvernamentale au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX că din comisie ar putea face parte reprezentaţi ai mai multor ministere, Cancelariei premierului, sindicatelor şi patronatelor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Circa 9.000 de funcţionari din direcţiile de finanţare şi vămi au participat la greva de avertisment.
 Vizualizări articol: 708 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Circa 9.000 de funcţionari din direcţiile de finanţare şi vămi au participat la greva de avertisment0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei