Întrebat când va depune contestaţia, Tăriceanu replicat: "Contestaţia este deja depusă la CCR, de către Secretariul General".
El a subliniat că nu a primit niciun răspuns de la preşedintele Traian Băsescu, la scrisoarea adresată săptămâna trecută, prin care îi solicita indirect şefului statului să nu promulge legea.
Întrebat dacă a cerut sancţiuni pentru deputaţi, ca urmare a votului favorabil Legii de majorare a salariilor cadrelor didactice, premierul a replicat "Nu".
El a menţionat că există "o deficienţă evidentă la nivelul Parlamentului"."Există o lipsă de coordonare între grupul parlamentar şi guvern. În acest moment cred că mai important este să vedem ce avem de făcut în continuare. Nu cred că votul PNL a fost decisiv", a spus Tăriceanu.
Camera Deputaţilor a aprobat marţi, în unanimitate, o ordonanţă care prevede creşterea cu 50 la sută a salariilor personalului din învăţământ. Camera este for decizional în privinţa acestui act normativ.
Guvernul a decis să sesizeze Curtea Constituţională (CC) în legătură cu un posibil conflict între Executiv şi Legislativ provocat de adoptarea acestei legi, a anunţat, sâmbătă, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a precizat că i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu un document în acest sens, în care informează asupra încălcărilor prevederilor constituţionale prin legea adoptată în Parlament, şi că, luni, se va consulta şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României pe tema efectelor deciziei Parlamentului de majorarea salariilor.