Legendara trupă Depeche Mode a anunţat că va reveni în România în primăvara lui 2009, la trei ani de la show-ul susţinut pe stadionul naţional din Bucureşti. Organizat de Emagic, concertul Depeche Mode din 2009 va avea loc pe 16 mai (sâmbătă), în Parcul Izvor din Capitală.
Membrii Depeche Mode - Dave Gahan, Martin Gore şi Andy Fletcher - au susţinut, luni, la Berlin o conferinţă de presă internaţională pentru anunţarea noului turneu mondial, intitulat "Tour of the Universe 2009", primul din cariera trupei ce va include doar concerte de stadion.
Turneul va cuprinde 28 de oraşe din 22 de ţări şi va debuta la Tel Aviv (Israel), pe 10 mai, Bucureşti fiind prima capitală din Europa de Est pe care Depeche Mode o va vizita în cadrul turneului. Una dintre cele mai spectaculoase reprezentaţii live Depeche Mode, "Tour of the Universe 2009", va atrage numai în Europa peste 1,3 milioane de fani, anunţându-se a fi evenimentul muzical al anului 2009.
Biletele pentru concertul de la Bucureşti vor fi puse în vânzare începând cu 27 octombrie, atât online, pe www.myticket.ro, cât şi în reţeaua magazinelor Diverta. La cererea trupei, în perioada 20 - 26 octombrie, membrii fan-clubului Depeche Mode vor putea achiziţiona în avans bilete, de pe pe site-ul www.myticket.ro.
Cu o carieră ce se întinde pe parcursul a 28 de ani şi însumează 11 albume de studio, vândute în peste 75 de milioane de exemplare în toată lumea, Depeche Mode este unul dintre cele mai importante nume din istoria muzicii. În prezent, trupa lucrează în New York la un nou material, cel de-al doisprezecelea album Depeche Mode, ce va fi lansat în aprilie 2009.
Rădăcinile Depeche Mode datează încă din 1976, când Vince Clarke şi Andrew Fletcher înfiinţau trupa No Romance in China. După venirea lui Martin Gore şi a lui David Gahan ca solist vocal, în 1980, formula devine completă, iar numele se schimbă definitiv în Depeche Mode. Trupa debutează cu piesa "Photographic", semnează cu Mute Records şi lansează albumul de debut, "Speak and Spell", în 1981. După plecarea lui Clarke, grupul îşi reface forţele bazându-se pe compoziţiile lui Martin Gore şi lansează două noi albume, "A Broken Frame" (1982), "Construction Time Again" (1983).
"Some Great Reward", album apărut în 1984, a reprezentat pentru Depeche Mode afirmarea atât din punct de vedere artistic, cât şi comercial. Seria succeselor a continuat cu "Black Celebration" (1986), "Music for the Masses" (1987), iar în 1990 apare celebrul "Violator", conţinând hiturile "Enjoy the Silence", "Policy of Truth" şi "Personal Jesus". La începutul anilor '90, perioada de maximă expansiune pentru muzica alternativă, Depeche Mode devine una dintre cele mai de succes formaţii din lume, iar L.P.-ul "Songs of Faith and Devotion" intră în topuri direct pe locul 1. După o pauză de patru ani, în 1997 Depeche Mode revine cu albumul "Ultra", promovat de hituri precum "Barrel of a Gun" şi "It’s No Good", material urmat în 2001 de "Exciter".
În octombrie 2005, Depeche Mode a lansat albumul de studio cu numărul 11, "Playing The Angel", iar turneul de promovare a materialului, "Touring The Angel", a înregistrat vânzări de peste 1,8 milioane de bilete în Europa şi, pentru prima dată în istoria trupei, a ajuns în România. Pe 23 iunie 2006, stadionul Lia Manoliu a găzduit 44.000 de fani ce îşi aşteptau trupa favorită de mai bine de două decenii.