"Până la finele anului, este posibil să vedem euro cotat la peste 4 lei, poate chiar la 4,2 lei. Nu ştiu în ce măsură banca centrală ar putea să protejeze nivelul psihologic de 4 lei/euro. Tendinţa de depreciere a leului va domina piaţa, pentru că sentimentul pentru moneda naţională rămâne negativ şi nu vor exista veşti pozitive", a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, senior economist la ING Bank.
BNR a publicat, luni, un curs de referinţă cu 6,9 bani peste cel de vineri, la 3,9410 lei/euro, reprezentând nivelul maxim de la finele anului 2004. Un curs de referinţă superior celui de luni a fost afişat de banca centrală la 31 decembrie 2004, când euro a fost cotat la 3,9663 lei. Pe piaţa interbancară, cotaţiile s-au apropiat luni dimineaţă de 3,99 lei/euro.
Economistul ING Bank a arătat că fundamentele economice nu pot susţine o revenire a monedei naţionale, în condiţiile în care datele nu indică o îmbunătăţire a situaţiei economice în următoarele şase luni.
Georgiana Constantinescu, analist la Credit Europe Bank, afirmă că moneda naţională este mai vulnerabilă decât celelate valute emergente şi vede posibilă o paritate de 4 lei/euro, în absenţa unor semnale pozitive sau intervenţiei BNR, chiar şi la nivel declarativ.
În schimb, Ciprian Dascălu, dealer la Millennium Bank, crede că rata de schimb nu va depăşi nivelul maxim atins luni în şedinţa interbancară, de 3,9850 lei/euro.
"Moneda naţională ar trebui să-şi revină în următoarea lună, ajutată atât din punct de vedere economic, cât şi de schimbarea percepţiei investitorilor pentru pieţele emergenete", a spus Dascălu.
La ora 15:40, cotaţiile pe piaţa interbancară se situau între 3,9387 lei/euro şi 3,9433 lei/euro.