"Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a convocat mâine, 4 octombrie, la ora 11.00, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru pentru a analiza situaţia creată în urma adoptării de către Parlament a majorării cu 50% a salariilor cadrelor didactice şi a implicaţiilor bugetare a solicitărilor de măriri salariale", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Guvern.
La reuniune vor participa ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, precum şi secretari de stat din ministere.
Camera Deputaţilor a aprobat marţi, în unanimitate, o ordonanţă care prevede creşterea cu 50 la sută a salariilor personalului din învăţământ, iar funcţionarii publici au anunţat joi că vor intra în grevă generală dacă nu vor beneficia şi ei de aceeaşi majorare.
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat că Guvernul ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu un posibil conflict între Executiv şi Legislativ provocat de adoptarea în Parlament a legii de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută.
Potrivit calculelor ministrului Economiei şi Finanţelor, o creştere generalizată a salariilor bugetare cu 50 de procente ar echivala cu un deficit consolidat de 7 la sută din PIB anul viitor sau cu anularea tuturor investiţiilor din aceste sectoare.
Premierul Tăriceanu a declarat, joi, că nu este împotriva majorării salariilor profesorilor, dar că trebuie făcută în special pentru salariile mici, şi nu "cu puţină logică", aşa cum a decis Parlamentul, şi a propus consultări cu sindicatele şi partidele, pentru o analiză serioasă în acest sens.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Funcţionarilor, Vasile Marica a anunţat însă, tot joi, că funcţionarii publici din administraţia centrală şi locală vor intra în grevă generală, începând de săptămâna viitoare, dacă nu primesc la rândul lor o majorare salarială de 50%, nivel de care vor beneficia profesorii.