La plecarea de la festivitatea de inaugurare a unei noi clădiri din campusul Universităţii Ovidius din Constanţa, preşedintele Băsescu a fost întrebat dacă va promulga legea privind creşterea salariilor cadrelor didactice.
Şeful statului a răspuns din mers: "Cum să nu!".
La insistenţele jurnaliştilor pe aceeaşi temă, Traian Băsescu nu a mai făcut niciun comentariu.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, Ordonanţa 15/2008 cu amendamentele PSD privind creşterea cu 50 la sută a salariilor personalului din învăţământ.
Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, prezent în plen, a votat şi el în favoarea creşterii salariilor profesorilor.
Votul s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor sindicatelor din învăţământ, aflaţi în lojile sălii de plen.
Camera este for decizional în privinţa acestui act normativ.
Premierul Tăriceanu a declarat, miercuri, că votul Camerei Deputaţilor pentru creşterea cu 50 la sută a salariilor personalului din învăţământ reflectă o atitudine de "superpopulism" înainte de alegeri şi o măsură care nu este sustenabilă în lipsa fondurilor necesare pentru susţinerea acestei majorări. El a mai spus că această creştere nu a fost dorită de cadrele didactice.
Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, ar putea fi demis din Guvern de către premierul Călin Popescu Tăriceanu, din cauza felului în care acesta a gestionat situaţia proiectului de lege privind creşterea cu 50 la sută a salariilor profesorilor, scrie "Gândul" în ediţia de miercuri.
Conform unor surse din PNL citate de "Gândul", Tăriceanu este nemulţumit de faptul că Adomniţei nu a încercat să negocieze cu partidele parlamentare şi, în special cu PSD, un procent "rezonabil" cu care să se mărească salariile cadrelor didactice, punând, în schimb, Executivul în situaţia de se împotrivi acestui proiect de lege.
( 1 oct 2008, 14:34:46