"Îmi dau seama că suntem cu toţii prizonierii unor clişee. Unul dintre clişeele la care mă refer este acesta cu fondurile europene, după cum celălalt e cel cu «România e o ţară coruptă». Nu cred că România poate să nu fie pusă la capitolul corupţie ca una din ţările în care există corupţie, dar spuneţi-mi câte ţări europene se pot lăuda că nu au corupţie, şi vedeţi că e un fenomen care afectează societăţile peste tot, chiar în ţările în care există poate mai multă tradiţie în ceea ce înseamnă instituţiile democratice solide şi mecanisme", a susţinut Călin Popescu Tăriceanu la dezbaterea publică a viitorului program de guvernare al PNL.
El a ţinut să facă o remarcă la politicienii care vorbesc "după ureche", referindu-se la preşedintele PSD, Mircea Geoană, care a afirmat că "România a absorbit zero fonduri europene".
"Sunt foarte mulţi oameni politici care sunt superficiali, vorbesc după ureche şi e foarte uşor să spui o chestiune. Ştiţi la cine mă refer, domnul acea care spunea că România a absorbit zero fonduri europene. E o formulă de impact, are priză, aude o persoană, aud zece persoane, şi uite, domnule', România nu e capabilă să absoarbă fonduri europene", a afirmat Tăriceanu.
Premierul a menţionat că subiectul fondurilor europene este un subiect delicat, dar a adăugat că România va reuşi să consume fondurile europene.
"Subiectul fondurilor europene este un subiect foarte delicat. Cel mai simplu lucru este să vii cu o etichetă generală pentru că puţini sunt capabili să intre în miezul problemei şi să facă o analiză obiectivă. România, din momentul aderării la UE, a avut cele mai bune performanţe în ceea ce înseamnă gestionarea programelor şi proiectelor pe fondurile europene. Am depus primii toate programele operaţionale sectoriale, am fost printre primii care le-am avut aprobate, alături de Austria", a spus Tăriceanu.
"Este un efort foarte mare de comunicare, nu întotdeauna încununat de succesul pe ca ni l-am dori, dar vedem că lucurile se mişcă şi nu cred că România va fi una din ţările neperformante la acest capitol", a mai subliniat premierul.
Tăriceanu a subliniat că ar putea solicita Comisiei Europene să redirecţioneze fondurile neconsumate către domeniile în care au fost accesate fondurile.
"Vom reuşi să consumăm fondurile, probabil că vor fi domenii care vor fi mai dinamice şi cu capacitate mai mare şi atunci se poate, la un moment dat, pe exerciţiul bugetar 2007-2013, să cerem redirecţionarea din zonele în care nu s-au consumat către zonele unde s-a constatat un coeficient de absorţie ridicat", a anunţat primul-ministru.
El a explicat că procesul de atragere a fondurilor europene "a demarat foarte rapid". "Am explicat nu o dată că, în primul an, până nu sunt aprobate procedurile, nu putem să vorbim de absorbţie de fonduri post-aderare. Vorbim de absorbţia fondurilor de pre-aderare care a mers şi ea foarte bine pe programul PHARE, ISPA şi SAPARD şi anul acesta România este ţară beneficiar net de fonduri europene. Volumul fondurilor atrase este mai mare decât contribuţia României la bugetul Uniunii Europene", a conchis Tăriceanu.