În opinia şefului statului, slăbiciuni actuale majore ale instituţiilor statului pun sub semnul întrebării capacitatea României de a planifica şi a acţiona strategic, de a avea coerenţă în fixarea de obiective, acţiuni şi resurse bugetare.
"Aşa cum a fost condus mix-ul de politici bugetare, în 2007 şi 2008, avem motive serioase de îngrijorare în legătură cu perspectiva respectării calendarului pentru adoptarea monedei euro. Motivul – aplicarea unor politici fiscal-bugetare care nu susţin politica monetară restrictivă şi măresc riscul de derapaje macroeconomice, cărora li se asociază riscul măririi deficitului bugetar, riscul supraîncălzirii economiei, cheltuieli curente prea mari sau creşteri ale salariilor mai rapide decât cele ale productivităţii muncii. România are nevoie de creşterea coerenţei şi predictibilităţii bugetare şi de bugete multianuale", a spus Băsescu.
El a menţionat că la începutul anului 2008 a fost modificată susbstanţial Legea bugetului, la nici două luni după ce aceasta fusese adoptată de Parlament, şi că până în prezent au existat alte trei rectificări ale bugetului de stat.
"Despre ce planificare multianuală putem vorbi, când noi nu avem capacitatea planificarii bugetului pentru un singur an?", a adăugat Traian Băsescu.
Preşedintele a remarcat că beneficiul creşterii economice a fost orientat spre consum, cu riscul reaprinderii inflaţiei, în detrimentul unor proiecte de investiţii, cum ar fi autostrăzile, Reactorul 3 de la Cernavodă şi extinderea Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" .
"Ce speranţe să avem că va fi respectat calendarul adoptării euro? Ce încredere să avem că vom asigura sustenabilitatea sistemelor de pensii pe termen lung, astfel încât să preîntâmpinăm efectele nefavorabile ale îmbătrânirii populaţiei?", a mai spus şeful statului.