"Nu vă ascund faptul că preferinţa mea ar fi pentru o guvernare monocoloră. Dacă lipsesc câteva procente până la 50%, le obţinem cu spijin din Parlament. Aşa a fost şi în 2001 - 2004. A fost o guvernare care a mers ca un ceasornic şi cred că e formula cea mai bună pentru România", a declarat Geoană.
Liderul PSD a admis că, în condiţiile în care PSD nu va obţine la alegerile parlamentare din toamnă un procent care să îi permită să realizeze o guvernare monocoloră, va intra în discuţii pentru formarea noului guvern, dar doar după scrutin.
"Dacă nu facem un scor care să ne permită să guvernăm singuri, vom discuta după alegeri", a adăugat Geoană.