Potrivit unui comunicat al MAE remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, plăţile au fost efectuate în conformitate cu Hotărârea Guvernului 1540 din 19 decembrie 2007, în vederea sprijinirii de o manieră concretă a obiectivelor NATO în raport cu vecinătatea sa estică, precum şi în virtutea interesului României pentru consolidarea securităţii şi stabilităţii în Europa de Sud-est şi regiunea Mării Negre.
Activităţile susţinute din Fonduri Voluntare, împreună cu cele finanţate din fondurile comune ale Alianţei, reprezintă modalităţi de implementare a politicii NATO în domeniul parteneriatelor, ca dimensiune din ce în ce mai importantă în contextul amplificării riscurilor de securitate asimetrice, precum terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă.
Potrivit MAE, proiectul de distrugere a pesticidelor şi a substanţelor periculoase din Republica Moldova, realizat de NATO împreună cu OSCE, este prevăzut să se desfăşoare în trei faze, de la identificare şi ambalare până la distrugerea efectivă a acestora. România şi-a asumat rolul de coordonator al proiectului încă de la debutul acestuia, în iulie 2005. Având în vedere faptul că substanţele se află sub paza personalului militar, finalizarea proiectului va conduce la degrevarea de această sarcină a sute de militari. Totodată, va avea un impact pozitiv semnificativ asupra mediului şi a vieţii populaţiei.
Proiectul privind distrugerea de muniţii în Georgia a fost lansat oficial în octombrie 2007, iar la 18 iunie 2008 a fost semnat acordul de management financiar al NATO pentru acest Fond Voluntar, a cărui desfăşurare este estimată să dureze 12 luni. Acesta reprezintă cel de-al doilea Fond Voluntar al Parteneriatului pentru Pace destinat Georgiei, contribuind semnificativ la securitatea şi stabilitatea în regiune. Prima iniţiativă de acest tip s-a desfăşurat între anii 2003 şi 2006.
Acţiunea iniţiată de Alianţa Nord-Atlantică va contribui la activităţile de demilitarizare, neproliferare şi combatere a terorismului, aflate printre priorităţile aliaţilor în relaţia cu partenerii. Contribuţia României la acest Fond Voluntar se înscrie în cadrul acţiunilor pentru apropierea Georgiei de comunitatea euro-atlantică.