"Este un bilanţ al ineficienţei şi proastei guvernări. Dacă ar trebui să dau un nume raportului, i-aş spune raportul celor cinci kilometri de autostradă, care spune totul despre eficienţa şi performanţa actualului Guvern", a declarat Emil Boc, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele PDL l-a acuzat pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că se laudă cu creşterea economică, uitând, însă, să spună că aceasta este produsul sectorului privat şi al cotei unice propuse de PDL.
"Toate domeniile şi sectoarele publice administrate de guvern sunt în pragul falimentului. Că vorbim de sănătate, de educaţie, de infrastructură, sunt domenii aflate în prag de dezastru. Tot ceea ce Guvernul a administrat este la limita falimentului", a spus Emil Boc.
Liderul democrat-liberal a susţinut că reuşitele mandatului guvernamental sunt ale sectorului privat, singurul care a reuşit să aducă creştere economică în România.
"Din nefericire, după plecarea PD de la guvernare Guvernul Tăriceanu s-a întors la practicile Guvernului Năstase, de încurajare a corupţiei, de protejare a persoanelor certate cu legea penală, de mită electorală, adică un guvern al proastei guvernări şi ineficienţei", a adăugat Boc.
Premierul a prezentat, miercuri, la Palatul Victoria, raportul de guvernare pentru întregul mandat, care se întinde pe 700 de pagini.