"Se aprobă ca din suma de 630,0 milioane lei (..), să se asigure finanţarea proiectelor de investiţii în fermele de creştere a animalelor pentru lapte, în capacităţi de depozitare şi procesare a laptelui şi în silozuri pentru cereale, după cum urmează: 100 milioane lei pentru investiţii în fermele de creştere a animalelor pentru lapte, iar 80 milioane lei investiţii în silozuri pentru cereale", se arată într-un ordin al Ministerului Agriculturii.
Ministerul Agriculturii a scos la licitaţie către bănci, la sfârşitul lunii iulie, 760 de milioane lei din Fondul pentru creditarea investiţiilor din agricultură. Din suma scoasă la licitaţie, cea mai mare parte, respectiv 630 de milioane de lei, reprezintă fonduri din care vor fi acordate credite pentru proiectele eligbile în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
În urma acestei licitaţii, instituţiile financiare alese pentru a acorda credite agricultorilor sunt CEC Bank, Banca Comercială Română (BCR), Banca Comercială Carpatica, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale şi Bancpost. Cele şase bănci selectate de către Ministerul Agriculturii acordă fermierilor care fac investiţii credite cu dobânzi reduse sau termene de graţie şi de rambursare mai mari decât cele uzuale.
Alte 30 de milioane de lei din suma scoasă la licitaţie vor fi destinate creditării beneficiarilor Programului Operaţional pentru Pescuit (POP), în timp ce 100 de milioane de lei vor fi alocaţi pentru investiţii care nu sunt finanţate din fonduri UE.
Beneficiarii programelor de dezvoltare rurală, respectiv pescuit, pot accesa fonduri structurale pentru a acoperi o parte din cheltuielile proiectului de investiţii (de regulă jumătate din sumă), restul banilor provenind din surse proprii.
Procedura este o continuare a programului "Fermierul", care a funcţionat similar pentru proiectele SAPARD şi la care au participat patru bănci.
Fondul pentru creditarea investiţiilor este utilizat pentru acoperirea costurilor privind elaborarea proiectelor şi acordarea de granturi, care pot fi accesate de producătorii agricoli, asociaţiile agricole, firmele din domeniu, precum şi de autorităţile locale.