Proiectul de act normativ supus dezbaterii publice prevede un alt mod de stabilire a diferitelor drepturi care se acordă în prezent în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară, astfel încât acestea să nu creeze o presiune suplimentară pe construcţia bugetară.
Potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă, vor fi modificate mai multe acte normative, respectiv OUG148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată prin Legea 7/2007, Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Legea 122/2006 privind azilul în România şi Legea 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.
Astfel, potrivit proiectului de modificare, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului va reglemna faptul că pe perioada în care se beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului, contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se va calcula prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra valorii acesteia şi se va suporta de la bugetul de stat, iar la stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate se va lua în calcul valoarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap va stabili că contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se va calcula prin aplicarea cotei stabilite de lege asupra sumei reprezentând valoarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului cu handicap şi va fi suportată de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte Legea 122/2006 privind azilul în România, proiectul de modificare prevede că valoarea ajutorului se va stabili la nivelul acordat în luna decembrie 2008, iar pentru următorii ani, acesta va fi indexat prin hotărâre de Guvern, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat anterior.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă vizează şi modificarea Legii 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, astfel încât cuantumul prevăzut pentru îngrijirea acestora să se indexeze prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat anterior.
La începutul lunii iulie, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a supus dezbaterii publice un alt proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul unor drepturi salariale, de asigurări sau de asistenţă socială şi nivelul salariului minim, respectiv Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin proiectul de lege se propunea ca indemnizaţia de şomaj, sumele primite de către angajatori pentru încadrarea absolvenţilor, ucenicilor, elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţelor şi a persoanelor în vârstă de peste 45 de ani să fie determinate în funcţie de indicatorul de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, denumit indicator de referinţă, care este egal cu 500 lei. Valoarea indicatorului de referinţă trebuia să poată fi modificată prin Hotărâre de Guvern.