Năstase a spus că afirmaţiile lui Traian Băsescu, care îşi declara surprinderea faţă de acordul parlamentar dintre PDL şi PRM privitor la funcţiile în conducerea Senatului, fac parte dintr-un "joc" al preşedintelui, care nu ar trebui luat în serios.
El şi-a argumentat afirmaţia printr-o referire la alegerile din 2004, când, după primul tur, câştigase mai multe voturi decât Traian Băsescu. Năstase a citit de pe câteva foi de hârtie numărul de voturi pe care el, Traian Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor le-au avut după primul tur al alegerilor prezidenţiale, numărul de voturi din turul al doilea şi declaraţiile lui Băsescu după ce C.V. Tudor anunţase că îl sprijină.
Năstase a conchis că afirmaţiile lui Băsescu în care îşi arăta surprinderea faţă de înţelegerea dintre PDL şi PRM fac parte dintr-un joc al acestuia, fiind motivate de faptul că respectiva înţelegere a avut efecte negative în presă.
"Cred că putem vorbi nu doar de şmecheri de Bucureşti, ci şi de şmecheri de Cotroceni", a adăugat el.
Năstase a mai spus, răspunzând unor întrebări ale tinerilor din TSD, că principalul adversar electoral al PSD este Guvernul Tăriceanu, care adoptă măsuri de stânga şi mai puţin PNL, care acţionează, ideologic şi declarativ, ca partid de dreapta.
De asemenea, Adrian Năstase a afirmat că PSD ar trebui să evite, după alegeri, un eventual dublu şantaj din partea PDL şi PNL. El a apreciat totodată că, excepţie făcând anul 2004, UDMR a venit întotdeauna "ca un bonus" pentru partidul care forma guvernul.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la TVR, că s-a simţit umilit când a aflat din presă despre înţelegerea dintre PRM şi PDL şi că o astfel de înţelegere nu trebuia făcută când era vorba despre Corneliu Vadim Tudor.