Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 10 sep 2008 - Anul XIII, nr. 213 (3894)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

PSD doreşte modificarea Constituţiei pentru limitarea prerogativelor preşedintelui

Miercuri, 10 Septembrie 2008 (14:06:44)
Liderii PSD Mircea Geoană şi Adrian Năstase au formulat, miercuri, o serie de variante de modificare a Constituţiei, multe dintre acestea vizând limitarea prerogativelor preşedintelui ţării.

Una dintre propunerile lansate de Mircea Geoană, într-o dezbatere pe tema reformei statului organizate de PSD, a fost aceea a excluderii oricărui rol al preşedintelui atât din procedura de numire în funcţii a procurorilor-şefi, cât şi din activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Şeful statului prezidează, potrivit legislaţiei în vigoare, şedinţele CSM la care participă.

Liderul PSD a propus ca una dintre modificările Constituţiei să dea dreptul premierului să numească şi să demită miniştrii, fără aprobarea preşedintelui.

Geoană a apreciat că o altă modificare care s-ar impune ar trebui să fie clarificarea expresă a faptului că adoptarea de către Parlament a unei moţiuni simple echivalează cu demiterea ministrului vizat de moţiune.

Mircea Geoană a sugerat că s-ar impune şi modificarea Legii de funcţionare a Curţii Constituţionale şi a modului de numire a judecătorilor Curţii.

El a reluat teza PSD despre necesitatea eliminării oricărei forme de imunitate de care se bucură demnitarii, cu excepţia imunităţii pentru votul şi declaraţiile politice.

Liderul PSD a mai afirmat că ar trebui limitată zona în care Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă, el apreciind că, în prezent, "Parlamentul a devenit o căsuţă poştală care, chiar dacă votează împotriva unei ordonanţe de urgenţă, este în imposibilitatea schimbării unei decizii a Guvernului".

De asemenea, Geoană a propus şi ca rectificările de buget să se poată face doar cu acordul Parlamentului.

El a afirmat că se impune şi introducerea unui cod al transparenţei miniştrilor şi al responsabilităţii ministeriale.

Geoană a mai adus în atenţie şi problema stabilirii precise a raporturilor dintre preşedinte şi premier, precum şi necesitatea unei opţiuni pentru un model de republică prin care să se evite blocajul cauzat de divergenţele între preşedinte şi premier.

El a adăugat că, în dezbateri pe tema modificării Constituţiei, ar trebui să se decidă dacă este benefic sistemul în care premierul nu este numit de preşedinte.

"Cine a câştigat alegerile din 2004? PSD. Cine a format Guvernul? Cine a pierdut alegerile? Cum a fost guvernată ţara? Prost!", a spus Geoană.

Liderul PSD a pledat şi în favoarea descentralizării financiare şi decizionale, afirmând că "vaca de muls" pe care o reprezintă resursele bugetare locale ar trebui să devină "stearpă" în faţa factorului politic.

Şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a lansat câteva propuneri de limitare a prerogativelor prezidenţiale, prin creşterea rolului Parlamentului şi excluderea preşedintelui din activitatea executivă şi chiar din funcţia de reprezentare a statului în relaţia cu Uniunea Europeană.

Năstase a pledat în favoarea menţinerii actualului sistem parlamentar bicameral, el apreciind că ar fi util ca Senatul să fie un for de reprezentare a comunităţilor locale, cu funcţie de control şi numire în administraţia locală, în timp ce Camera Deputaţilor să fie aleasă prin vot universal direct şi să aibă atribuţii de numire a funcţiilor politice.

Pe de altă parte, Adrian Năstase a exprimat unele rezerve faţă de sistemul de vot uninominal, apreciind că există riscul "subminării" autorităţii partidelor, din cauza campaniilor electorale finanţate "individual sau prin interpuşi" şi care ar putea să creeze centre locale de putere care să "fragmenteze" autoritatea partidelor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PSD doreşte modificarea Constituţiei pentru limitarea prerogativelor preşedintelui.
 Vizualizări articol: 525 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
PSD doreşte modificarea Constituţiei pentru limitarea prerogativelor preşedintelui0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei