Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 8 sep 2008 - Anul XIII, nr. 211 (3892)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Iancu spune că există oferte pentru cumpărarea FC Timişoara,Tender se declară dispus să preia clubul

Luni, 8 Septembrie 2008 (14:34:18)
 Preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că există oferte de cumpărare a pachetului de acţiuni al grupării bănăţene după ce a anunţat că intenţionează să retragă sprijinul financiar ca urmare a scandalului legat de palmaresul clubului Politehnica.

"Există, sunt discuţii, e normal ca cei de pe plan local să-şi facă probleme. E normal ca puterea locală, ca oamenii de afaceri locali să se gândească la cum pot să ajute. Pentru că dacă eu nu pot să merg mai departe sau voi rămâne minoritar, sau vom vedea cum se va întâmpla, pentru că eu trebuie să îmi continui lupta juridică, e normal ca lucrurile să se mişte acolo. Sunt mulţi oameni acolo care gândesc pozitiv şi chiar puterea locală este cea care iniţiază discuţiile pe care eu pot să le confirm în acest moment. Sunt două grupuri care investesc, iar eu vorbesc în numele lor. Ne retragem investiţia şi ne vindem acţiunile, dar vom vedea ce se întâmplă.Nu ştiu ce se va întâmpla cu clubul. Suntem organizaţi în societate pe acţiuni. Aceasta societate este capabilă să se autofinanţeze şi de a funcţiona. Dacă nu se poate finanţa e normal că moare, dar asta nu însemnă că se poate întâmpla de azi pe mâine. Probabil că în zilele următoare juriştii vor căuta o soluţie inteligentă prin care această societate să facă faţă mai departe", a spus Iancu.

Oficialul clubului timişorean a spus că nu ştie dacă FC Timişoara va evolua etapa viitoare şi nici dacă vor fi schimbate culorile clubului, aşa cum a cerut FIFA.

"Nu ştiu dacă echipa va juca în etapa viitoare şi nici în ce culori. Ne retragem pentru că sunt mult mai puternici decât mine, joc pe terenul lor şi trebuie să ies din ţinta lor şi să mă mut acolo unde suntem egali şi unde justiţia poate face lumină. Recunosc că cei de la federaţie sunt foarte greu de înfrânt, îmi este şi mie foarte greu", a adăugat Marian Iancu.

Omul de afaceri Ovidiu Tender a declarat, luni, că este dispus să preia echipa FC Timişoara dacă Iancu doreşte să se retragă. El a precizat că va discuta cu autorităţile locale şi apoi va anunţa decizia sa.

"Ca să sprijin Timişoara să treacă peste acest moment, mi-am arătat disponibilitatea de a prelua echipa. Am discutat în principiu cu domnul Marian Iancu, astăzi urmează să mă întâlnesc cu autorităţile locale şi voi lua o hotărâre", a declarat Tender pentru www.banateanul.ro.

Rugat de MEDIAFAX să comenteze afirmaţiile lui Tender, Iancu a spus că nu are calitatea de a vorbi despre acest subiect: "Nu ştiu, deocamdată. Vom vedea. Deocamdată, nu am calitatea de a discuta despre astfel de lucruri. Întotdeauna vorbeşte cumpărătorul. Important este să găsim o soluţie inteligentă care să asigure continuitate şi din punct de vedere juridic şi în plan sportiv. Atât, deocamdată!".

Comitetul Executiv al FRF a decis, joi, punerea în aplicare a deciziei FIFA de penalizare cu şase puncte a echipei FC Timişoara pentru neexecutarea punctului 3 din hotărârea TAS, pronunţată la 25 aprilie 2008, în cazul palmaresului grupării Politehnica. Punctul trei al hotărârii TAS din 25 aprilie 2008 se referă la schimbarea culorilor clubului de către FC Timişoara, astfel încât acestea să nu mai includă culoarea violet.

Poli Ştiinţa Timişoara, gruparea din Liga I, prezidată de Marian Iancu, şi Poli Timişoara, clubul patronat de omul de afaceri italian Claudio Zambon, care activează acum în Liga a IV-a, îşi dispută de mai mult timp palmaresul şi însemnele Politehnicii Timişoara, club fondat în 1921. Zambon a câştigat la TAS dreptul de folosi palmaresul, însemnele şi culorile echipei Politehnica Timişoara.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Iancu spune că există oferte pentru cumpărarea FC Timişoara,Tender se declară dispus să preia clubul.
 Vizualizări articol: 451 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Iancu spune că există oferte pentru cumpărarea FC Timişoara,Tender se declară dispus să preia clubul0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei