"Rareori s-a putut vedea în societatea românească o turbare mai mare ca aceea înregistrată în săptămâna care se încheie. De ce? Pentru că mi-am păstrat o funcţie de vicepreşedinte al Senatului, pe care am deţinut-o, fără probleme, aproape patru ani?", a spus liderul PRM.
El a amintit de momentul în care PRM a decis să-i dea voturile lui Bogdan Olteanu, pentru a fi ales preşedinte al Camerei Deputaţilor.
"Aia nu a mai fost cârdăşie? Ăla nu a mai fost troc?", a întrebat CV Tudor.
El a făcut referire şi la susţinerea Guvernului liberal, în 2007, când parlamentarii PRM nu au votat moţiunea de cenzură a PSD.
"Sau când am luat hotărârea să nu mai votăm moţiunea de cenzură a PSD, în 2007, contribuind astfel, decisiv, la supravieţuirea Guvernului, după care, imediat, m-a sunat la Senat Tăriceanu, pe telefonul operativ, pentru a-mi mulţumi, atunci ce a fost? Noi am făcut dezinteresat şi una şi alta. Astăzi pentru că am îndrăznit să dăm peste cap planurile patrulaterului negru-PSD-PC-PNL-UDMR şi apăr interesele partidului nostru sunt vânat iarăşi ca un criminal de război", a adăugat liderul PRM.
Totdată, liderul PRM a ţinut să atace PNL şi să afirme că liberalii sunt avantajaţi în alegeri, pentru că au trasat colegiile uninominale conform propriilor interese", dar că PNL a ţinut cont şi de interesele PSD şi ale UDMR.
În vizorul preşedintelui PRM a intrat şi premierul Tăriceanu, despre care a spus că este un "duşman al poporului român", dacă nu schimbă data alegerilor, care va umbri sărbătorirea Zilei Naţionale, luni, pe 1 decembrie.
Vadim a reiterat propunerea către Executiv de a amâna cu o săptămână data alegerilor parlamentare, astfel âncât românii să poată sărbători 90 de ani de Marea Unire din 1 decembrie 1918.