Tot vineri a fost ales şi locţiitorul preşedintelui BEC, judecătorul de la Secţia Penală a ICCJ Ilie Iulian Dragomir.
Preşedintele BEC şi locţiitorul său au fost aleşi dintre cei cinci membri ai Biroului, desemnaţi, joi, prin tragere la sorţi. Astfel, din BEC fac parte şi Ioana Dragomir, de la Secţia Comercială, Magdalena Carmen Frumuşelu, judecător pe rolul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal, şi Raluca Moglan, de la Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală.
Alegerea membrilor BEC a fost decalată cu o zi faţă de calendarul oficial al alegerilor din 30 noiembrie, deoarece Guvernul a modificat, printr-o ordonanţă de urgenţă, numărul judecătorilor din Biroul Electoral Central, de la trei la cinci, ceea ce a creat o întârziere, explica, joi, preşedintele ICCJ, Nicolae Popa.
Desemnarea judecătorilor care vor face parte din BEC s-a făcut conform dispoziţiilor articolului 14 (2) din Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind statutul aleşilor locali astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă 97/2008 privind modificarea şi completarea titlului I al Legii 35/2008, susţine ICCJ.
Potrivit hotărârii Guvernului privind aprobarea programului calendaristic privind acţiunile din perioada electorală, publicată în Monitorul Oficial, în cea de-a treia zi de la stabilirea datei alegerilor, respectiv miercuri, 3 septembrie, ar fi trebuit făcută desemnarea judecătorilor în BEC, în şedinţă publică. Programul stabileşte, totodată, ca în 4 septembrie să aibă loc alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central şi a locţiitorului acestuia, de către judecătorii BEC.
În termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui BEC, în 5 septembrie, ar urma completarea BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare, precum şi al grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.