Deputatul Miron Mitrea a declarat, miercuri, la Camera Deputaţilor că nu s-a răzgândit în ceea ce priveşte demisia sa din funcţia de parlamentar, menţionând însă că după acest episod privind cercetarea de către DNA nu se va călugări, ci se va reîntoarce în Parlament.
"Nu m-am răzgândit. Nici vorbă. Fac parte dintre cei care nu se răzgândesc. Au nemţii o vorbă: «Un om, un cuvânt». Nu am găsit altă soluţie să ies din această situaţie onorabil. Pentru că este o chestiune de onoare, nu o chestiune juridică. Faptul că ţi se spune tot timpul că te ascunzi după imunitate ca să nu te ancheteze nu ştiu cine este jenant. Şi mi s-a spus destul. Am rugat colegii să mi se dea un vot în favoarea începerii urmăriri penale, au hotărât altfel, au votat cum au vrut", a susţinut Miron Mitrea.
Întrebat ce speră să obţină prin acest gest, Mitrea a spus că nu vrea şi nici nu are să obţină nimic în afară de faptul că va avea mai multe greutăţi, în continuare, cu DNA.
"Eu astăzi (miercuri -nr) îmi dau demisia şi intru într-un alt tip de legătură cu instituţiile statului. Nu am să folosesc formula: «Mă pun la dispoziţia Procuraturii!», pentru că nu fac asta. Eu nu fac gesturi să mă pun la dispoziţia lor. Am fost doi ani de zile şi m-au anchetat, ştiu ce este acolo şi nu am nici cea mai mică încredere în procurorii politici de la DNA. Nu am încredere, dar nu aveam cum să ies onorabil. Onoarea nu aveam cum să mi-o apăr rămânând în continuare în Parlament", a spus Mitrea.
La remarca privind reîntoarcerea sa în Parlament după alegeri, pe un post de senator, Miron Mitrea a menţionat că nu are de gând să se călugărească după acest episod.
"Nu vă aşteptaţi să mă călugăresc, după acest moment. Nu mă retrag la mănăstire, rămân politică, fac un gest pentru mine ca să-mi apăr onoarea cumva şi ca să arăt că nu am niciun fel de frică. Să facă anchete, să lucreze, să înceapă dosarul, să trimită în Justiţie, să mă trimită în judecată, să vedem ce e în dosar, eu ştiu ce e în dosar. Sunt un om care am fost întotdeauna responsabil faţă de faptele mele", a apreciat Miron Mitrea.
Întrebat de ce îşi doreşte încă un mandat de parlamentar, Mitrea a spus că asta este meseria sa, aceea de parlamentar.
"Sunt politician, asta este meseria mea. Nu mă retrag din politică astăzi, din contră", a afirmat Miron Mitrea, menţionând că întenţionează să revină pe un post de sneator pe motiv că a "mai îmbătrânit".
Întrebat dacă anchetatorii îşi vor face treaba în trei luni, social-democratul a spus că depinde ce ordine vor primi procurorii de caz.
El a spus că decizia sa de a demisiona este pur personală, menţionând că nu l-a interesat foarte mult faptul că face un serviciu partidului. M-am gândit în primul rând la această situaţie penibilă, în care mi se spunea: "Te ascunzi după imunitate!".
Întrebat dacă se poate specula că el mai vrea încă un mandat de parlamentar pentru că are nevoie de imunitate, Miron Mitrea a spus că nu se poate specula aşa ceva, menţionând că singura care poate specula acest lucru "cu rea voinţă" este presa.
"Între timp nu am mai fost ministru şi nu are la ce să mă mai acopere imunitatea viitoare, iar în perioada care a trecut am fost deputat şi ca deputat nu are ce să mi se reproşeze, cred, deşi cine ştie. România este mare!", a apreciat Mitrea.
În finalul declaraţiei sale, deputatul PSD a ţinut să-l sfătuiască pe colegul său de partid Adrian Năstase să facă ceea ce crede el că este mai bine pentru sine.
Camera Deputaţilor a respins, în 13 august, solicitările DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazurile lui Miron Mitrea şi Adrian Năstase.
În cazul lui Adrian Năstase s-au înregistrat 120 de voturi "pentru", 150 de voturi "împotrivă", iar şase voturi au fost declarate nule. În ceea ce-l priveşte pe Miron Mitrea, s-au înregistrat 160 de voturi "pentru", 108 voturi "împotrivă", iar un vot a fost declarat nul. Pentru ca aceste cereri să fie aprobate, era necesar ca 218 deputaţi să se pronunţe în favoarea urmăririi penale.
Miron Mitrea nu a participat la acea şedinţă.
În aceeaşi zi, însă, el a remis presei un comunicat în care anunţa că îşi va da demisia din Cameră, odată cu începerea sesiunii de toamnă, subliniind că este "un politician care îşi respectă cuvântul dat".
"Pentru a pune capăt tuturor speculaţiilor şi comentariilor apărute după votul de astăzi al Camerei Deputaţilor referitor la cererea de avizare a urmăririi mele penale, declar că sunt un politician care îşi respectă cuvântul dat. Aşa cum am spus încă din luna iunie, dacă votul din plenul Camerei Deputaţilor va fi unul împotriva urmăririi mele penale, voi demisiona din Parlament. Prin urmare, odată cu începerea sesiunii parlamentare de toamnă, îmi voi prezenta demisia din Camera Deputaţilor", preciza Mitrea.