În prezent, secretarul general al Guvernului are statut de înalt funcţionar public, iar adjuncţii acestuia sunt secretari de stat, funcţii de demnitate publică. Ordonanţa de urgenţă, iniţiată de SGG, face astfel referire la neconcordanţa existentă în prezent în ceea ce priveşte statutul conducerii Secretariatului General al Guvernului.
Proiectul de act normativ prevede ca Secretariatul General al Guvernului să fie condus de un secretar general, cu rang de ministru, ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi, cu rang de secretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru. Modificarea este argumentată şi prin "necesitatea asigurării unui management eficient al activităţii la nivelul Guvernului", făcându-se referire şi la situaţia existentă la nivelul Cancelariei premierului, condusă de o persoană cu rang de ministru, care nu este membru al Guvernului.
Decizia ca Secretariatul General al Guvernului să fie condus de un funcţionar public şi nu de un membru al Executivului a fost luată în primăvara anului trecut, odată cu restructurarea Cabinetului.
La sfârşitul lunii iulie, 2008, Gabriel Berca, actualul secretar general al Guvernului, a fost anunţat de PNL drept candidat pentru Senat într-un colegiu din judeţul Bacău.
Victor Paul Dobre, secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, a organizat, la finele săptămânii trecute, o videoconferinţă cu prefecţii în care, printre altele, a atras atenţia înalţilor funcţionari publici că trebuie să decidă din timp dacă vor să candideze la alegerile parlamentare din acest an, un astfel de demers ducând la pierderea statutului pe care îl deţin.
Institutul Naţional de Administraţie (INA) a criticat faptul că mai mulţi înalţi funcţionari publici demisionează pentru a candida la alegerile parlamentare, după ce statul român a investit în pregătirea lor.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede totodată majorarea numărului maxim de posturi pentru aparatul de lucru al Guvernului cu 20 de locuri pentru Secretariatul General al Guvernului, ca urmare a alocării unor posturi din aparatul de lucru al Guvernului către alte instituţii guvernamentale.