Licitaţia de marţi va fi cea de-a noua în care activele uzinei nu-şi vor găsi un cumpărător, cu toate că nouă firme au achiziţionat caietul de sarcini până în prezent. Toate celelalte licitaţii au fost reprogramate din lipsă de ofertanţi.
"La licitaţia de mâine (marţi - n.r.) nu s-a înscris nimeni. Vom întocmi doar procesul verbal de constatare şi vom convoca adunarea generală a creditorilor pentru săptămâna viitoare, pe 9 septembrie, pentru a se lua o decizie", a declarat Vasile Godâncă, lichidator în cadrul Casei de Insolvenţă Transilvania pentru corespondentul MEDIAFAX.
Preţul de pornire al activelor uzinei a fost stabilit la aproximativ 40 milioane euro, fără TVA, cu 30 milioane euro mai puţin faţă de prima licitaţie organizată în 21 februarie 2008. Dacă pentru vânzarea activelor uzinei, consorţiul format din Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL şi RVA Insolvency Specialists SPRL a organizat nouă licitaţii fără succes, în ceea ce priveşte stocurile de rulmenţi, acestea au fost adjudecate de un investitor ceh la cea de-a 24-a licitaţie, pe 27 august, la jumătate de preţ faţă de cel iniţial, şi anume, 1.272.130 euro, inclusiv TVA.
Preţul iniţial a fost de 2,5 milioane euro fără TVA.
"Valorificarea stocului poate fi considerat un succes deosebit în condiţiile în care acesta reunea în proporţie de peste 60-70% rulmenţi proveniţi din capete de serie ori comenzi neridicate de către clienţi şi a căror utilitate astăzi este una foarte scăzută, iar în unele cazuri apropiată de 0. Într-o proporţie semnificativă, aceste capete de serie din stocul de rulmenţi se află în depozitarea societăţii de mai bine de 15 ani fără a se reuşi valorificarea lor", se precizează într-un comunicat semnat de consorţiul de lichidatori.