Luni, 1 septembrie, la ora 16.30, preşedintele Iuliu Mureşan şi finanţatorul Paszkany Arpad vor participa la o conferinţă de presă, la stadionul Dr. Constantin Rădulescu, în cadrul căreia va fi anunţat numele noului antrenor al campioanei României.
Sâmbătă, la o zi după ce CFR Cluj a remizat pe teren propriu cu Poli Iaşi, scor 0-0, în etapa a VI-a a Ligii I, surse apropiate clubului ardelean au anunţat că Ioan Andone a fost demis. Oficialii campioanei României nu au confirmat, dar nici nu au infirmat informaţia, mulţumindu-se să anunţe că până marţi vor lua cea mai bună decizie pentru îndreptarea situaţiei.
Printre antrenorii numiţi ca posibili înlocuitori ai lui Andone se numără Francesco Guidolin, Luis Fernandez şi Javier Irureta, dar şi fostul tehnician al Stelei, Oleg Protasov, demis sâmbătă seară de la Dnepr Dnepropetrovsk.