Agricultorii vor putea contracta credite în valoare totală de 760 milioane lei prin programul "Fermierul" de la şase bănci selectate de Ministerul Agriculturii în urma unei licitaţii, convenţiile urmând să fie semnate cel târziu săptămâna viitoare, potrivit instituţiei.
Cele şase instituţii de credit CEC Bank, Banca Comercială Română (BCR), Banca Comercială Carpatica, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale şi Bancpost.
"Cel târziu săptămâna viitoare vor fi semnate convenţiile de ambele părţi", au declarat reprezentanţii Ministerului Agriculturii.
Instituţia a scos la licitaţie 760 de milioane lei către băncile comerciale, pentru acordarea de credite agricultorilor care fac investiţi, în condiţii avantajoase. Printre acestea se pot număra dobânzi reduse sau termene de graţie şi de rambursare mai mari decât cele uzuale. La licitaţie au prezentat oferte şase bănci, toate întrunind punctajul necesar pentru a fi selectate.
Banii provin din Fondul pentru creditarea investiţiilor din agricultură.
Din suma scoasă la licitaţie, cea mai mare parte, respectiv 630 de milioane de lei, reprezintă fonduri din care vor fi acordate credite pentru proiectele eligbile în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Alţi 30 de milioane de lei din suma scoasă la licitaţie vor fi destinaţi creditării beneficiarilor Programului Operaţional pentru Pescuit (POP), în timp ce 100 de milioane de lei vor fi alocaţi pentru investiţii care nu sunt finanţate din fonduri UE.
Beneficiarii programelor de dezvoltare rurală, respectiv pescuit, pot accesa fonduri structurale pentru a acoperi o parte din cheltuielile proiectului de investiţii (de regulă jumătate din sumă), restul banilor provenind din surse proprii. Acordarea de credite avantajoase va ajuta investitorii să acopere partea de cofinanţare şi va creşte gradul de absorbţie a fondurilor UE.
Procedura este o continuare a programului "Fermierul", care a funcţionat similar pentru proiectele SAPARD şi la care au participat patru bănci.
Fondul pentru creditarea investiţiilor este utilizat la acordarea de credite pentru acoperirea costurilor privind elaborarea proiectelor şi la acordarea de granturi, care pot fi accesate de producătorii agricoli, asociaţiile agricole, firmele din domeniu, precum şi de autorităţile locale.