CFR Călători intenţionează să modernizeze, în următorii patru ani, 46 de trenuri etajate, valoarea estimativă a contractului fiind de 509,24 milioane de lei (aproximativ 144 milioane de euro), sumă care va fi asigurată de la bugetul de stat.
În acest sens, CFR Călători va organiza o licitaţie în octombrie pentru a încheia un acord cadru, care vizează modernizarea trenurilor. Acordul include contracte subsecvente cu o frecvenţă de şase luni.
"Avem 46 de trenuri etajate care vor intra într-un program de modernizare pe o perioadă de patru ani. Atribuirea licitaţiei se va face printr-un acord cadru. Fiecare tren este compus din patru vagoane etajate, astfel că în total vor fi 184 de vagoane", a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, şeful Direcţiei Achiziţii din CFR Călători, Leon Bărbulescu.
Odată modernizate, trenurile vor fi folosite pentru rutele interregionale şi cele turistice sezoniere, potrivit lui Bărbulescu.
Acordul cadru se va derula în intervalul 20 octombrie 2008- 19 octombrie 2012.
Garanţia de participare la licitaţie este de 4,2 milioane de lei, iar oferte pot fi depuse până la 9 octombrie.
Parcul CFR Călători numără 3.500 de vagoane, în cea mai mare parte cu o vechime de 20 ani.
Valoarea în euro a contractului a fost calculată la cursul de marţi al Băncii Naţionale a României, de 3,5295 lei pe euro.