Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că Radu Berceanu ar trebui să ştie de ce firma care a ieşit pe locul doi la licitaţia pentru autostrada Bucureşti-Piteşti a câştigat licitaţia, la un preţ dublu, şi că "soluţia acestei ecuaţii simple" este "formată din trei litere: DNA".
"Nu ştiu cine este firma care a câştigat la autostrada Bucureşti-Piteşti cu preţ dublu faţă de primul clasat. Să-l întrebaţi pe Berceanu cum rezolvă ecuaţia asta, o ecuaţie simplă. Firma clasată pe locul doi cu preţul dublu faţă de prima clasată câştigă licitaţia. Soluţia la ecuaţie este formată din trei litere: «DNA»", a afirmat Tăriceanu, aflat în vizită la lucrările tronsonului de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti.
Consorţiul condus de Pa&Co International, în asociere cu Euroconstruct Trading '98 şi Serch Corporation, a obţinut în 2006 un contract de reparaţii la autostrada Bucureşti-Piteşti, pentru 30 de milioane euro, deşi a cerut un preţ de aproape două ori mai mare decât oferta depusă de Alpine Mayreder din Austria, în asociere cu Alpine SA şi Consilier Construct, de circa 16 milioane de euro.
Licitaţia a fost organizată în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Gheorghe Dobre, iar contractul a fost semnat în timpul mandatului lui Radu Berceanu.
Ministerul Transporturilor a explicat la acea dată că lucrările au fost încredinţate consorţiului compus din firme româneşti deoarece ofertantul rival nu a îndeplinit o serie de cerinţe, precum experienţa similară pentru proiectant şi lipsa unei dovezi privind deţinerea în totalitate a utilajelor, echipamentelor, mijloacelor de producţie şi de transport, prevăzută în caietul de sarcini.
În martie 2008, DNA a anunţat că face verificări privind împrejurările în care a fost semnat contractul.