Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat joi, cu omologul său georgian Ekaterine Tkeşelaşvili, termenii acordului de încetare a focului în Osetia de Sud, informează Reuters.
"Au fost discutate măsurile concrete pentru implementarea principiilor reglementării conflictului", comunică Ministerul rus de Externe.
Potrivit Ministerului de Externe, discuţiile au avut ca bază acordul de încetare a focului prezentat de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.
Rusia a criticat dur conducerea Georgiei după începerea conflictului, dar cele două ţări au menţinut relaţiile diplomatice.