Sportivul Mihai Covaliu a ratat, marţi, calificarea în finala probei de sabie din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, după ce a pierdut în semifinală, scor 13-15, în faţa francezului Nicolas Lopez, informează site-ul oficial al competiţiei.
Sportivul român a fost învins, deşi a condus aproape tot meciul, având la un moment dat un avans de patru puncte, scor 11-7.
Covaliu îl va întâlni în finala mică pe francezul Julien Pillet, care a pierdut cealaltă semifinală, scor 12-15, în faţa chinezului Man Zhong.
Pentru titlul olimpic vor lupta chinezul Man Zhong şi francezul Nicolas Lopez.