Forţele ruse au ocupat luni seara Gori, cel mai mare oraş georgian din apropiere de Osetia de Sud, a anunţat secretarul Consiliului de securitate de la Tbilisi, Aleksandr Lomaia, citat de AFP.
"Forţele ruse ocupă Gori. Forţele armate georgiene au primit ordinul de a părăsi Gori şi de a-şi fortifica poziţiile în apropiere de Mţheta pentru a apăra capitala", a declarat el.
Ministerul rus al Apărării a negat, însă că trupele ruseşti au ocupat oraşul georgian Gori, din apropiere de Osetia de Sud, aşa cum au anunţat anterior oficialii georgieni, relatează Reuters.
"Nu sunt trupe ruseşti în Gori", a declarat un purtător de cuvânt.
Mţheta este situat la 24 de kilometri distanţă de Tbilisi, capitala georgiană. Gori se află la 90 de kilometri de Tbilisi.