Liderul PSD, Mircea Geoană, i-a acuzat, luni, pe preşedintele Traian Băsescu şi pe premierul Călin Popescu Tăriceanu de faptul că "plănuiesc" prelungirea mandatului lui Daniel Morar la DNA, dorind astfel continuarea politizării Direcţiei, pe care o utilizează ca pe o "manetă politică".
Geoană a arătat că "planul" lui Băsescu şi al lui Tăriceanu este prelungirea "pe uşa din dos" a mandatului lui Morar, până la alegerile din noiembrie, şi a menţionat că acest tip de "plan" reprezintă "o metodă extrem de ieftină şi de antidemocratică".
"Formula hibridă şi isteaţă pe care o pun la cale şi Băsescu şi Tăriceanu reprezintă o cale de a fugi de răspundere şi de a continua politizarea excesivă a DNA, ca instrument politic în campanie. Cui îi este teamă să scape din mână pârghia politică a DNA? Şi domnul Băsescu, şi domnul Tăriceanu încearcă să ţină maneta politică - e ca joy-stick, de la jocurile pe internet - nu vor să dea drumul de pe maneta politică a justiţiei din România", a acuzat Geoană.
Liderul PSD a arătat că nu poate să existe niciun fel de decizie de prelungire a mandatului lui Daniel Morar sub nicio formă, respectiv "sub niciun fel de şiretlic sau subterfugiu al ministrului Justiţiei, Guvernului actual, DNA, Parchetului General, preşedintelui României, tuturor actorilor instituţionali care au ceva de spus" în acest domeniu.
"Mandatul domnului Morar trebuie să aibă o judecată pe baza raportului CSM, care este un raport profesional pe care îl aşteptăm cu toţii. Dacă domnul Morar şi-a făcut datoria la DNA, trebuie să continue, dacă nu şi-a făcut datoria, pe baza raportului de la CSM, trebuie să plece", a subliniat Geoană, care a arătat că, în opinia PSD, păstrarea lui Morar, pe formule sui-generis, reprezintă o permanentizare a politizării actului de justiţie.
"Eu cred că trebuie să stăm până în septembrie, când revine CSM din vacanţă, ca să putem să avem şi oricare dintre membrii CSM să poate să ceară acest raport. El poate fi prezentat opiniei publice, poate să fie văzut de actorii politici", a arătat Geoană.
Liderul PSD a propus, totodată, convocarea unei sesiuni "speciale" a Senatului pentru a vota legea privind gestionarea carierei procurorilor de către CSM.
"Avem trecută de Cameră legea privind gestionarea carierei procurorilor de către CSM. Haideţi să facem o sesiune specială a Senatului în care să votăm această lege şi noul procuror de la DNA să fie propus de CSM, aşa cum se întâmplă şi cu judecătorii", a spus Mircea Geoană.
Întrebat dacă PSD va apela la introducerea unei moţiuni simple sau de cenzură dacă Morar va fi menţinut în funcţie, Geoană a arătat că, în opinia sa, Daniel Morar nu merită atât de multă atenţie.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, va face, luni, la ora 16.00, o declaraţie de presă în legătură cu şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, funcţie deţinută de Daniel Morar, având în vedere că acesta a fost numit prin Decretul prezidenţial 849 din 11 august 2005, pentru un mandat de trei ani.
Daniel Morar ar putea rămâne şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), având în vedere că Ministerul Public şi Ministerul Justiţiei nu au un candidat în locul acestuia, actualul procuror şef putând fi delegat în funcţie încă 90 de zile, potrivit prevederilor legale.
Surse oficiale au declarat că până luni încă nu fusese găsită o soluţie pentru funcţia de şef al DNA, astfel că varianta rămasă este cea a delegării şi eventual, ulterior, a reînvestirii lui Daniel Morar pentru încă un mandat de trei ani sau cea a identificării unui magistrat care să preia conducerea acestei direcţii din Ministerul Public.
Delegările pentru funcţiile de procuror şef sunt făcute iniţal pentru 30 de zile, ulterior putând fi prelungite, dar nu mai mult de 90 de zile. Consiliul Superior al Magistraturii este instituţia care decide asupra propunerilor făcute în acest sens de procurorul general al României.