Ucraina a anunţat că îşi rezervă dreptul de a interzice navelor ruse care participă la operaţiunile din largul coastei georgiene să revină la baza navală de la Sevastopol, a relatat agenţia Interfax, citată de Reuters.
"Ucraina (...) îşi rezervă dreptul de a interzice navelor de război şi vaselor care participă la acţiune (conflictul cu Georgia) să revină în apele teritoriale ucrainene până la soluţionarea conflictului", a relatat agenţia rusă, citând un comunicat remis duminică de Ministerul de Externe de la Kiev.
Flota rusă de la Marea Neagră este staţionată în portul ucrainean Sevastopol.