Georgia a concentrat peste 4.000 de militari de-a lungul graniţei cu republica separatistă Abhazia, pe fluviul Inguri, a declarat, duminică, un reprezentant al preşedintelui abhaz Serghei Bagpaş, citat de agenţia Interfax, relatează AFP.
"Conform informaţiilor noastre, partea georgiană a transferat către frontiera cu Abhazia peste 4.000 de militari, precum şi vehicule blindate grele şi piese de artilerie", a afirmat Ruslan Kişmaria, reprezentant al preşedinţiei abhaze în districtul Gali, aflat la frontiera cu Georgia.
Abhazia a deschis sâmbătă un al doilea front împotriva Georgiei, aflată într-o confruntare armată cu Rusia în regiunea separatistă Osetia de Sud.
Forţele abhaze, care şi-au mobilizat o parte dintre rezervişti, au continuat duminică atacurile aeriene şi tirurile de artilerie în zona defileului Kodori, situat pe teritoriul Abhaziei, dar controlat de Georgia, a precizat preşedinţia abhază.
Unităţi ale armatei separatiste au fost desfăşurate de-a lungul fluviului Inguri, la graniţa cu Georgia, în districtul Gali, cu populaţie majoritar georgiană şi unde este autorizată numai prezenţa unei forţe de interpunere ruse.
Autorităţile separatiste au decretat stare de război pentru o parte a teritoriului, începând de duminică, la ora 20.00 GMT, pentru o perioadă de zece zile.
Abhazia şi Osetia de Sud, unde forţele georgiene au lansat o ofensivă militară în noaptea de joi spre vineri, şi-au declarat unilateral independenţa faţă de Georgia după destrămarea URSS, la începutul anilor '90.