Echipamente militare şi vehicule blindate pătrund dinspre Rusia în regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud prin tunelul Roki, potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate georgiene, relatează Reuters.
"Serviciile noastre de informaţii nu au detectat nici un fel de unităţi obişnuite ruseşti, ci echipamente grele şi vehicule militare blindate trecând prin tunel", a declarat Kaha Lamaia.
Confruntări violente s-au desfăşurat în jurul capitalei Osetiei de Sud în timp ce trupele georgiene, sprijinite de avioane de luptă, au atacat trupele separatiste în încercarea de a redobândi controlul asupra teritoriului, unde Rusia are trupe de menţinere a păcii.