Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut ministrului Muncii, Paul Păcuraru, să urgenteze încheierea procedurilor de evaluare, prin anchete sociale, a pagubelor înregistrate în localităţile afectate de inundaţii, în baza informărilor care i-au fost prezentate în ultimele zile, informează Guvernul.
Sursa citată arată, într-un comunicat de presă, că premierul, aflat în concediu de odihnă în străinătate, a fost permanent informat în legatură cu activităţile curente din ţară, ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, fiind desemnat să coordoneze în această perioadă activităţile guvernamentale în situaţiile curente şi de urgenţă.
"În cursul acestei săptămâni, premierul a ţinut legătura zilnic cu miniştrii implicaţi în gestionarea problematicii din zonele afectate de inundaţii, pentru identificarea soluţiilor privind acordarea ajutoarelor destinate reconstrucţiei caselor şi pentru coordonarea altor acţiuni în sprijinul zonelor afectate", susţine Guvernul în comunicat.
În acest sens, Tăriceanu s-a consultat în special cu miniştrii Cristian David şi Laszlo Borbely privind modul de calcul şi alocarea ajutoarelor pentru reconstrucţia caselor afectate, precum şi pe tema demarării rapide a programului de reconstrucţie. De asemenea, premierul a discutat cu ministrul Transporturilor, în legătură cu demararea proiectelor de refacere a infrastructurii, şi cu Lucia Varga, secretar de stat la Ministerul Mediului, despre situaţia hidrografică din zonele afectate, arată Executivul.
Tăriceanu i-a anunţat, duminică, pe membrii comitetului operativ pentru situaţii de urgenţă că va pleca luni în concediu, în străinătate, şi că ar urma să revină în ţară la sfârşitul săptămânii, dar că îl pot contacta dacă apar situaţii urgente, de genul celor provocate de inundaţii, au declarat atunci, agenţiei MEDIAFAX, surse care au participat la reuniune.