Poliţiştii de frontieră au descoperit peste 450.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 630.000 de euro, într-un tir cu vinete şi castraveţi care a vrut să iasă din ţară pe la vama Nădlac.
Tirul, înmatriculat în Germania şi condus de cetăţeanul grec Dimitrios P., în vârstă de 26 ani, a ajuns la vama Nădlac luni seară, în jurul ori 22.00, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră.
Din documentele prezentate reieşea că tirul era încărcat cu vinete şi castraveţi care proveneau din Grecia şi erau destinate unei societăţi comerciale din Cehia.
Poliţiştii de frontieră au avut însă suspiciuni cu privire la încărcătura mijlocului de transport şi au făcut un control amănunţit.
Astfel, au descoperit în compartimentul de marfă "ascunse prin metoda «capac», după paleţii cu legume", aproximativ 980 de baxuri de ţigări – 454.040 pachete ţigări - marca ,,Jin Ling”, pentru care şoferul nu poseda documente justificative de provenienţă şi transport. Valoarea de piaţă a acestora este de aproximativ 630.000 euro.
Şoferul a spus că nu ştia că are ţigări în maşină. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional cu suma de 100.000 lei şi au ridicat ţigările în vederea confiscării.
Cercetările continuă în acest caz în vederea depistării persoanelor implicate, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.