Preşedintele Traian Băsescu i-a asigurat, luni, pe localnicii din Săuceşti, judeţul Bacău, că Guvernul va trimite materiale în zonă pentru refacerea caselor afectate de inundaţii, în 2-3 săptămâni.
El a sosit în localitatea Săuceşti din judeţul Bacău după ce a vizitat localităţile Doljeşti şi Tămăşeni din judeţul Neamţ, afectate de inundaţii. La fel ca şi în Neamţ, la Săuceşti preşedintele Băsescu a dat asigurări că persoanele afectate de inundaţii vor fi ajutate.
"Guvernul va trimite materiale în 2-3 săptămâni să vă refaceţi casele", le-a spus preşedintele localnicilor din Săuceşti, precizând că Executivul va face acest lucru după ce va achiziţiona respectivele materiale.
El a mai spus că Guvernul "îşi va face obligaţia".
"Ce a făcut la inundaţiile din 2005 şi 2006 va face şi în 2008. Oamenii aflaţi în dificultate trebuie să aibă convingerera că vor fi ajutaţi", a spus Băsescu, menţionând că importantă este şi solidaritatea în interiorul comunei şi că acei ale căror case nu au fost afectate nu trebuie să stea la poartă să se uite, ci trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în dificultate.
Şeful statului a observat un jandarm care curăţa un şanţ de scurgere al apei şi a spus că nu-i place ce vede. "Sunt case care nu sunt inundate. Ar trebui să-i ajute pe bătrâni (jandarmii - n.r.) şi să-şi vadă de treabă. Nu putem să ţinem jandarmii să cureţe şanţuri", a spus Băsescu.
Şeful statului a fost invitat de o bătrână pe care a cunoscut-o la vizita făcută săptămâna trecută în localitate să intre în curtea casei sale. Ea a vrut să-i arate ce a reuşit să salveze, sub o folie de plastic, dintre obiectele din gospodărie care au fost luate de ape. Băsescu a intrat în curte, iar după câteva momente a salutat-o pe bătrână dând să plece. Aceasta, plângând, s-a repezit însă şi l-a tras cu putere de braţ pe şeful statului pentru a-l întoarce din drum.
"E frumos ce faci?", a întrebat-o de trei ori preşedintele pe femeie. "Ţi-am promis că o să ai casa refăcută? Cred că decenţa este necesară şi pentru tineri şi pentru bătrâni", a continuat el.
Un bărbat a intervenit spunând că bătrâna se plânge mereu şi i-a cerut scuze preşedintele. "Săru' mâna, domn preşedinte!", a spus bărbatul. Băsescu i-a răspuns că i-a promis bătrânei, atunci când i-a intrat apa în gospodărie, că va avea casa refăcută.
Şeful statului a mers pe străzile din comună şi a discutat şi cu alţi localnici care s-au plâns de situaţia caselor lor. El le-a spus că îl va ruga pe ministrul Mediului să vină în zonă şi să le prezinte măsurile luate de Guvern pentru ajutoarea lor.