Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, vineri, că fundaşul Mirel Rădoi va fi transferat la Internazionale Milano pentru 14,5 milioane de euro, inclusiv TVA, fotbalistul urmând să primească un salariu de două milioane de euro pe an.
"Cred că Rădoi nu va mai juca cu Galatasaray. E posibil să plece în două-trei zile. E vorba de 15 milioane de euro inclusiv TVA, mai exact 14,5 milioane. Acolo va avea un salariu de două milioane de euro anual. Da, Inter e! Inter ar urma să plătească banii într-un an şi jumătate. E o sumă care mă mulţumeşte. Nu pot refuza ca un jucător să ia două milioane salariu, când Mutu are 1,7. Nu se pune problema unui împrumut! Rădoi mi-a spus că se roagă toată nopatea, că nu-i vine să creadă... Giovanni a vorbit cu toţi oficialii lui Inter, a vorbit şi cu Morinho, toţi îl vor pe Rădoi pentru că are referinţe bune", a spus Becali.
Presa italiană a scris, zilele acestea, că Mirel Rădoi este în atenţia grupării Internazionale Milano, unde este legitimat căpitanul naţionalei României, Cristian Chivu. Echipa pregătită de Jose Mourinho are probleme în defensivă, deoarece Marco Materazzi, Cristian Chivu, Ivan Cordoba şi Walter Samuel sunt accidentaţi. Presa italiană a precizat că Rădoi ar urma să ajungă la Inter sub formă de împrumut. Pe lista grupării milaneze se mai află Matteo Ferrari, brazilianul Thiago Silva (Fluminense) şi olandezul Ron Vlaar (Feyenoord).
Secundul lui Mourinho, Andre Villas Boas, a fost prezent sâmbăta trecută la meciul amica Steaua - AS Roma, scor 3-1, pentru a-l urmări pe Rădoi.