Loteria Română anunţă că va dona victimelor inundaţiilor sume din cota care îi revine, în calitate de organizator, la tragerile 6/49 din luna august, estimând un fond destinat victimelor inundaţiilor de 740.000 de euro, pentru 1.200.000 de variante jucate săptămânal.
Hotărârea a fost luată, joi, în şedinţa Consiliului de Administraţie, la propunerea Directorului General Liliana Minca, se arată într-un comuniat al Loteriei.
Astfel, Loteria Română estimează un fond destinat victimelor inundaţiilor de 740.000 de euro pentru un număr de 1.200.000 de variante jucate săptămânal, pe parcursul lunii august. În situaţia în care premiul va fi câştigat, Loteria Română va suplimenta fondul de câştiguri la categoria I, iar în acest caz fondul estimat pentru a fi alocat victimelor inundaţiilor este de 540.000 de euro.
Comisia special constituită în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română va analiza situaţiile oamenilor din zonele afectate stabilind priorităţile în funcţie de nivelul pagubelor suferite. De asemenea, Loteria aşteaptă de la autorităţile publice locale evaluarea situaţiei şi listele cu persoanele afectate din fiecare judeţ.
Fondul de câştiguri destinat jucătorilor nu va fi afectat de această iniţiativă, potrivit comunicatului.
Pentru tragerea de duminică, prima din seria tragerilor Loto 6/49 "Solidaritate pentru victimele inundaţiilor", Loteria estimează un fond de câştiguri la categoria I în valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro.