Comisia Europeană (CE) a activat Mecanismul de Protecţie Civilă pentru a ajuta sinistraţii din România, în urma inundaţiilor din nordul ţării, programul adresându-se statelor afectate de dezastre majore, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.
Ţările europene vin în ajutorul României după inundaţiile recente din nordul Moldovei, în urma cărora au murit cinci persoane.
Conform sursei citate, Austria, Slovacia, Republica Cehă, Suedia şi Lituania au oferit României generatoare electrice, după ce aceasta a cerut ajutorul comunităţii europene, pe 29 iulie.
Comisia Europeană a activat imediat Mecanismul de Protecţie Civilă, un program comunitar al cărui scop este acela de a asigura o mai bună protecţie a oamenilor, a mediului şi a proprietăţilor, în cazul unor dezastre naturale sau tehnologice.
Peste 10.000 de persoane au fost evacuate din casele lor şi 26.000 de hectare de teren au fost inundate în ultima săptămână în România. Mai mult de 13.000 de case au fost afectate de apele râurilor ieşite din matcă şi 99 de locuinţe au fost distruse în totalitate.
Inundaţiile din România au afectat mai multe reţele de drumuri şi au stricat 45 de diguri, afectând 145 de localităţi din judeţele Maramureş, Suceava, Bacău, Botoşani, Iaşi şi Neamţ.
Ploile s-au oprit, în prezent, dar nivelul apelor unor râuri au rămas peste cotele de pericol.
Autorităţile române au început faza de recuperare, dar au nevoie urgentă de mai multe generatoare electrice pentru spitale, adăposturi şi alte servicii esenţiale.
Centrul de Monitorizare şi Informare (MIC), operat de Comisia Europeană la Bruxelles, este organul operaţional al Mecanismului de Protecţie Civilă şi este valabil 24 de ore din 24.
Orice ţară din interiorul sau exteriorul Uniunii Europene, afectată de un dezastru major, poate cere asistenţă prin MIC. Acesta coordonează cererile şi furnizează asistenţă, oferă informaţii despre protecţia civilă şi sprijină şi coordonează asistenţa europeană.