Lipsa de informaţii din partea Ucrainei a creat dificultăţi autorităţilor române în gestionarea inundaţiilor şi se doreşte o colaborare mai bună între cele două părţi în astfel de situaţii, a declarat premierul Tăriceanu, care a precizat că a intervenit personal pentru rezolvarea problemelor.
"Ceea ce rămâne de făcut, la nivel de deziderat, este o colaborare mai bună, o transmitere constantă a datelor, în aşa fel încât autorităţile române să poată să ia deciziile care se impun. Am avut, după data de 24 iulie, o lipsă de informaţii din partea ucraineană, care sigur că ne-a pus într-o situaţie de dificultate. Este şi motivul pentru care am intervenit personal pe lângă Guvernul ucrainean, pe lângă autorităţile ucrainene să ne furnizeze aceste date. Din acest motiv a existat un anumit element de incertitudine, care sigur că a grevat asupra deciziilor care trebuia luate", a spus Tăriceanu, aflat la barajul Stânca-Costeşti.
România a cerut oficial, luni seară, Ucrainei, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE), să permită accesul unor experţi hidrologi români pe secţiunile ucrainene ale Siretului şi Prutului, pentru a observa şi a evalua starea exactă a debitelor acestora şi pentru a putea contracara mai bine efectele inundaţiilor.
Ministrul român de interne, Cristian David, critica explicit, tot luni, comunicarea "foarte săracă" dintre autorităţile române şi cele ucrainene pe tema inundaţiilor din nordul Moldovei, precizând că informaţiile despre starea reală a debitelor au ajuns târziu la autorităţile române.
"Comunicarea cu ucrainenii este foarte săracă. Nu avem informaţii suficiente şi la timp din Ucraina, pentru a şti ce putem şi ce trebuie să facem noi, aici", a declarat, luni, ministrul David, aflat la Rădăuţi-Prut, din judeţul Botoşani, localitate distrusă în mare măsură de apele revărsate ale Prutului.
Ulterior, marţi, David şi-a nuanţat declaraţiile, afirmând că afluenţi din Ucraina s-au deversat în Prut şi, de aceea, s-au produs inundaţii la Rădăuţi-Prut, în judeţul Botoşani.
"Autorităţile ucrainene dau foarte puţine informaţii sau deloc. Nu avem cum să fim anunţaţi din timp, doar constatăm. (...) Solicităm informaţii de la partea ucraineană, dar mă îndoiesc că lucrurile vor evolua altfel", a mai spus David.
Ministrul a mai arătat că este foarte dificil să reacţioneze în condiţiile în care ucrainienii nu comunică deloc.
Administraţia Naţională "Apele Române" a anunţat, marţi, că autorităţile ucrainene le-au permis hidrologilor români să inspecteze secţiunile râurilor Siret şi Tisa aflate pe teritoriul statului ucrainean, prima vizită a experţilor români fiind, la momentul transmiterii acesti ştiri, în desfăşurare.